La un an şi jumătate după ce a născut, cântăreaţa Mandy Moore este din nou însărcinată
Încă un bebeluş e pe cale să apară în familia artistei, la scurt timp de la naşterea primului său copil.
Actrița și cântăreața Mandy Moore a anunțat că așteaptă al doilea copil cu soțul ei, muzicianul Taylor Goldsmith.
„Un capitol incredibil de important din viața mea tocmai s-a încheiat, iar următorul, ca mamă a doi copii, este pe cale să înceapă... și suntem atât de profund recunoscători și entuziasmați”, a scris Moore, 38 de ani, pe Instagram vineri. Ea a adăugat o fotografie cu fiul ei, Gus, purtând o cămașă pe care scrie „frate mai mare”.
„Baby Boy Goldsmith #2 vine toamna asta!”, a spus Moore. „Turneul va fi puțin diferit decât era programat, dar abia aștept și Gus va fi cel mai bun frate mai mare!!”, a mai notat artista, lăsându-ne să înţelegem că a rămas însărcinată fără nicio planificare prealabilă.
Gus, primul ei copil cu Goldsmith, a venit pe lume în februarie 2021, la doi ani şi jumătate după căsătoria cuplului, din noiembrie 2018.
Goldsmith, care este solistul trupei folk Dawes, a postat propriul anunț pe Instagram, scriind că Moore „va fi cea mai bun mamă de doi copii”. Există șanse mari să fiu cel mai fericit, cel mai norocos om pe care îl cunoști (sau pur și simplu îl urmăreşti), iar acum fericirea asta se va dubla”, a adăugat el.
Vestea vine exact în momentul în care Moore este pe cale să plece în turneu. Înainte de a-și face un nume ca actriță, Moore a devenit faimoasă cu hitul ei din 1999, „Candy”, și continuă să producă și să interpreteze muzică. Următorul ei concert va avea loc pe 10 iunie în Atlanta, Georgia, potrivit site-ului artistei.