La 7 ani, Mariah Carey era să se înece, iar mama ei n-a mişcat un deget ca s-o salveze. Relaţia toxică a cântăreţei cu un părinte invidios pe succesul ei

24 aprilie 2021   News

Posesoarea unei voci excepţionale, Mariah Carey şi-a construit o carieră fulminantă în muzică, însă, în spatele întregii străluciri şi-a succesului incontestabil, se ascunde un trecut traumatizant cauzat chiar de mama ei, Patricia.

Vedeta a vorbit deschis despre relaţia „complicată” pe care o are cu mama ei în autobiografia The Meaning of Mariah Carey. “Am iubit-o nespus de mult şi, ca toţi copiii, mi-am dorit ca ea să-mi asigure siguranţa de care aveam nevoie. Mai mult decât orice, îmi doream să o cred. Dar povestea noastră este despre trădare şi frumuseţe. Despre iubire şi abandon. Despre sacrificiu şi supravieţuire. M-am eliberat din strânsoare în care mă aflam de mai multe ori, dar există o anumită tristeţe care mă va însoţi probabil toată viaţa, nu atât din cauza mamei, ci din cauza relaţiei noastre complicate”, a declarat cântăreaţa pentru People.

Carey a fost crescută de mama ei, după divorţul părinţilor, care s-a petrecut la numai 3 ani. Patricia era o cântăreaţă de operă devenită instructor vocal, însă avea mai multe ambiţii profesionale decât interes în propriul copil. Mariah îşi aminteşte cum tânjea după o mamă care să fi avut grijă şi de ea, aşa cum vedea ea la televizor. Cineva căruia să-i pese de viaţa ei, de ea.

Nepăsare crasă

Vedeta rememorează un incident din copilăria ei, care i-a rămas impregnat în memorie şi-n ziua de azi. La 7 ani, Mariah era cât pe ce să se înece şi plângea isteric, însă mama ei nici măcar n-a băgat-o în seamă, n-a mişcat un deget ca s-o salveze.

Singurul lucru pe care mama şi fiica îl aveau în comun era muzica. Însă nici la acest capitol n-au reuşit să se înţeleagă prea bine. Patricia şi-a încurajat fiica să cânte şi să-şi exerseze vocea, însă atitudinea ei s-a schimbat radical. În mod negativ. Devenise invidioasă pe propriul copil. Chiar i-a spus fiicei sale la un moment dat: „Ai vrea tu să ajungi să ai măcar jumătate din succesul meu!”, a publicat Goalcast.

„Ceea ce mi-a spus atunci mă urmăreşte şi mă răneşte şi-n ziua de azi!”, a recunoscut Mariah. Mai mult, copila începuse să-şi dea seama că mama ei o percepea ca pe o adversară. Când a crescut, n-a putut decât să se distanţeze cât mai mult de toată toxicitatea în care trăia cu mama ei.

Suferinţa continuă

Cu toate că distanţarea de mama ei i-a cauzat „traumă şi-o tristeţe adâncă”, Carey era tot mai convinsă că nu exista alternativă. „Nu e deloc neobişnuit să existe gelozii în breaslă, însă atunci când propria mamă îşi exprimă invidia de la vârstă aşa fragedă este o durere imensă”, a recunoscut diva.

“Relaţia noastră e presărată cu mândrie, durere, ruşine, recunoştinţă, jelozie, admiraţie şi dezamăgire. Mă leagă de mama o iubire complicată”, conchide vedeta de 51 de ani.

„Mi-a cauzat multă suferinţă şi confuzie. În timp, mi-am dat seama că nu câştig nimic încercând să-i protejez pe cei care n-au încercat niciodată să mă protejeze pe mine. Timpul şi maternitatea mi-au dat, în sfârşit, curajul să recunosc cine a fost mama mea pentru mine. I-am rezervat mamei un loc în inima şi-n viaţa mea, dar i-am impus şi limite. Şi să te limitezi de cea care ţi-a dat naştere nu e deloc uşor. Este un proces în plină desfăşurare...”, declară Mariah.

Foto - Profimedia, Instagram Mariah Carey

Mai multe