La 85 de ani, Silvio Berlusconi se visează preşedintele Italiei, dar la ce bagaj scandalos şi ce dosare penale are...

12 decembrie 2021   News

Când toată lumea credea că fostul premier italian se va retrage definitiv din viaţa publică, iată că acesta vrea să candideze din nou, chiar la funcţia de şef al statului.

În ciuda problemelor de sănătate, a scandalurilor sexuale şi a vârstei înaintate, Silvio Berlusconi (85) vrea să îşi ţină promisiunea făcută mamei sale: că, într-o bună zi, va ajunge preşedinte. Şi, cum Parlamentul de la Roma va alege un nou şef al statului la începutul anului viitor, fostul premier este primul care s-a înscris în cursă, deşi deocamdată nu s-au depus candidaturile oficiale.

„M-am întâlnit cu el de două ori în ultimele două săptămâni şi era foarte entuziasmat”, a declarat un deputat din Forza Italia, partidul lui Berlusconi.

Miliardar şi mogul de presă, fostul premier cu cei mai mulţi ani în funcţie ia la fel de în serios campania electorală ca în vremurile lui bune, când a câştigat de 3 ori alegerile parlamentare. Însă, deşi e greu de pensionat, Berlusconi este şi greu de ales.

Şi asta pentru că i s-a interzis temporar accesul la funcţii publice, după o condamnare pentru fraudă fiscală, în 2013. Totodată, este încă judecat pentru mituirea unor martori într-un dosar de prostituţie a unor minore, legat de controversatele sale petreceri bunga-bunga. Ba chiar a fost şi arestat la domiciliu.

Asta, însă, nu-i şterge experienţa în politică şi în actul negocierii, astfel că unii îl consideră încă o figură utilă. Totuşi, bagajul lui scandalos şi dosarele penale îi vor pune piedici serioase, chiar dacă are prieteni sus-puşi şi susţinere externă - cum ar fi Vladimir Putin, amicul său intim, cu care împarte chiar şi serviciile aceluiaşi medic estetician.

FOTO: Profimedia

Mai multe