La aproape 80 de ani, Jane Fonda a apărut într-o bluză transparentă la Festivalul de Film de la Veneţia

31 august 2017   News

Este una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood, are 79 de ani şi a fost o apariţie remarcabilă la deschiderea Festivalului de Film de la Veneţia.  Jane Fonda nu se mai satură să fie în centrul atenţiei, aşa că ieri, pe covorul roşu, a uimit pe toată lumea cu bluza sa transparentă, lăsându-şi sutienul nude la vedere. Miercuri, a zburat spre Italia fiind acompaniată de fiul său, actorul Troy Garity (44), la braţul căruia, de altfel, a apărut şi la ceremonia de aseară, moment în care Jane a arătat faţa aceleiaşi actriţe rebele şi nonconformiste pe care o ştim de atâţia ani.

Alături de fiul său, Troy Garity.

La începutul acestui an se despărţea de partenerul său de viaţă, Richard Perry, iar actriţa se pare că şi-a concentrat atenţia asupra carierei şi a celor trei copii. A fost mai înforitoare şi mai îndrăzneaţă ca oricând, mai ales că în cadrul acestui festival va primi un premiu pentru întreaga sa carieră, dar îşi va promova şi noua peliculă, "Our Souls at Night", o poveste de dragoste dintre doi bătrânei vecini. Cu asemenea realizări, parcă a întinerit, mai ales cu o vestimentaţie de acest gen - un costum cu pantaloni culoarea fildeşului şi un sacou în degrade, alături de o bluză transparentă cu aplicaţii din dantelă, cu sutienul nude la vedere.

Ţinuta sa a atras toate privirile.Jane a fost lăudată pentru look-ul fresh, la aproape 80 de ani.

Festivalul de Film de la Veneţia a început ieri  seară, iar până pe 9 septembrie se aşteaptă ca pe covorul roşu să păşească o mulţime de staturi internaţionale, de la Jane Fonda şi Robert Radford, la Jennifer Lawrence, Ethan Hawke, Octavia Spencer, Julianne Moore, Javier Bardem, Penélope Cruz, Isabelle Huppert, Sienna Miller, Alec Baldwin sau Don Johnson. De asemenea, Jane şi Robert Redford vor primi câte un Leu de Aur pentru întreaga carieră.

Foto: Splash News

Mai multe