La mulţi ani, George Clooney! Viaţa actorului de 54 de ani, în fotografii!
Cum astăzi George Clooney aniversează împlinirea celor 45 de ani, ne-am gândit să-l sărbătorim printr-o cronologie fotografică a vieţii sale. Începând cu aceasta, în care George este fotografiat alături de sora sa
Cum astăzi George Clooney aniversează împlinirea celor 45 de ani, ne-am gândit să-l sărbătorim printr-o cronologie fotografică a vieţii sale.
Începând cu aceasta, în care George este fotografiat alături de sora sa mai mare, Adela Clooney, şi de tatăl său, Nick Clooney. Copilăria actorului a fost una extrem de plină şi frumoasă prin prisma faptului că atât tatăl lui Clooney, cât şi mătuşa lui, Rosemary Clooney, au fost figuri reprezentative în showbizul american. Aşadar, putem spune că George Clooney a luat contact cu lumea celebrităţii chiar din copilărie.
George Clooney s-a născut şi a crescut în Lexington, Kentucky, iar pe la vârsta adolescenţei deja avea look-ul unui star de cinema. Dovadă stă şi această fotografie (stânga, sus) făcută pentru albumul foto de la absolvirea liceului.
În 1985, George Clooney a debutat pe micile ecrane, făcând parte din distribuţia peliculei ”The Facts of Life”.
Kelly Preston şi George Clooney au fost fotografiaţi împreună în Los Angeles, pe 8 iunie 1988. Cei doi au avut o relaţie ce a durat doi ani, din 1987 şi până în 1989.
La câteva luni după ce George Clooney s-a despărţit de Kelly Preston, el s-a împăcat cu o fostă iubită, Talia Balsam. Cei doi s-au căsătorit în decembrie 1989 şi au fost fotografiaţi aici în Los Angeles în iunie 1990. Însă din păcate, nici această relaţie nu a durat şi cei doi au ajuns la divorţ în anul 1993.
Click pe următoarea!
Primul său rol important l-a primit în 1994, când a jucat rolul doctorului Doug Ross ( foto stânga, sus) în ”ER”. Acesta a fost de altfel şi rolul care l-a adus în faţa reflectoarelor. A ieşit din serial în 1999, după ce a fost nominalizat de două ori la premiile Emmy.
În 1997, George Clooney era declarat de către revista People cel mai sexy bărbat în viaţă. Dovadă stă şi fotografia aceasta, surprinsă pe coasta de Azur în luna iunie a acestui an.
Un alt succes cinematografic răsunător pe care l-a avut George Clooney a fost atunci când a apărut alături de Brad Pitt în ”Ocean`s 11”. Se întâmpla în 2001 şi a reprezentat totodată începutul unei frumoase prietenii între cei doi actori.
În 2005, George Clooney avea să ne ia pe toţi prin surprindere cu transformarea sa din pelicula ”Syriana”. Actorul a fost nevoit să se îngraşe 30 de kilograme pentru a juca rolul unui agent CIA care se retrăsese din activitate. Din fericire, efortul lui a fost răsplătit, actorul câştigând un Oscar în 2006 pentru prestaţia sa din filmul respectiv.
Şi de atunci cariera sa a fost într-o ascensiune fulminantă, viaţa profesională împletindu-se pe alocuri cu viaţa personală. În 2010, George Clooney poza alături de iubita sa de atunci, Elisabetta Canalis. Relaţia celor doi a ţinut multă vreme primele pagini ale ziarelor, până când în 2011, cei doi au anunţat că s-au despărţit.
La câteva luni de la această despărţire, George făcea o nouă cucerire. El era din nou îndrăgostit, iar ziarele aveau din nou o ţintă. De data aceasta, George Clooney şi-a făcut apariţia pe covorul roşu având-o la braţ pe frumoasa Stacy Keibler, alături de care a trăit o frumoasă poveste de dragoste până în iulie 2013.
În luna martie a anului 2012, George Clooney a fost arestat în timpul unui protest.
În octombrie 2013, George Clooney a fost zărit pentru prima dată în prezenţa lui Amal. La câteva luni de la această apariţie, cei doi s-au logodit.
Şi de aici, totul e istorie. Cei doi s-au căsătorit în septembrie 2014 şi încearcă să aibă o viaţă de familie cât mai liniştită.
Sursă foto: Hepta / Twitter / Pinterest