Larisa Iordache a dat costumul de gimnastică pe cel de poliţist
Cu competiţiile sportive suspendate, frumoasa gimnastă a decis să le fie alături colegilor din MAI.
La fel ca alţi sportivi ai clubului Dinamo, aflat în subordinea Ministerului de Interne, Larisa Iordache (23) a dat costumul de gimnastică pe uniforma de poliţie şi a ieşit pe stradă. Sportiva a explicat pe Instagram schimbarea temporară pe care e nevoită să o accepte:
”Am schimbat costumul de gimnastică în uniforma de poliţie pentru o perioadă, din cauza lipsei de personal. Trebuie să înţelegem că este cel mai bine să stam în casă. Toţi oamenii care în perioada aceasta dificilă sunt la muncă, sunt puşi în pericol. Pentru a opri acest virus trebuie să ne gândim şi la cei din jurul nostru. Aşa că, eu vă rog să staţi în casă şi să aveţi grijă de sănătatea voastră”, a scris Larisa Iordache pe contul său de Instagram.
Preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, George Cosac, contactat de Digi24, spune că singurii care nu participă la acţiune sunt atleţii calificaţi sau în curs de calificare la Jocurile Olimpice.
„Ni s-a solicitat să punem la dispoziţie personalul clubului Dinamo, cu excepţia sportivilor calificaţi la Jocurile Olimpice şi a celor în curs de calificare. Cred că este o solidaritate faţă de tot ceea ce se întâmplă în condiţiile dificile în care se află ţara. Credeţi-mă că unii chiar cu bucurie au şi trimis diferite selfie-uri. Sportivii încep de astăzi sau de mâine. Primii care au intrat au fost cei din birouri. Când ei vor ajunge la fiecare secţie de Poliţie, acolo, în funcţie de grad, de cunoştinţe, li se va distribui ceea ce vor avea de făcut”, a declarat George Cosac, pentru Digi24.