James Corden şi-a anunţat demisia de la celebrul "The Late Night Show". De ce pleacă după 8 ani?

28 aprilie 2022   News

Simpaticul prezentator britanic şi-a anunţat ieşirea din scenă de la CBS şi spune că e una dintre cele mai grele decizii pe care le-a luat vreodată.

James Corden își ia rămas bun de la "The Late Late Show". Prezentatorul talk-show-ului, în vârstă de 43 de ani, și-a prelungit contractul cu CBS pentru încă un an, înainte de-a părăsi emisiunea la sfârșitul perioadei contractuale dîn primăvara anului 2023, anunţă publicaţia americană "People".

Corden a spus că decizia de-a demisiona după opt ani și jumătate a fost „o decizie foarte grea”. „Sunt extrem de mândru de show”, a spus el pentru "Domain". „Sunt încântat de această prelungire (de doar un an). Întotdeauna am crezut că va fi vorba de cinci ani și că apoi voi pleca, dar am rămas de fiecare dată în continuare. Mă tot gândesc la asta de ceva timp, întrebându-mă dacă ar mai fi loc de încă o aventură”, spune el, referindu-se la un nou proiect care l-ar putea propulsa poate într-o altă direcţie.

„În urmă cu șapte ani, James Corden a venit în SUA și a luat cu asalt televiziunea, cu poante creative și comice, care au rezonat în mare măsură cu telespectatorii de pe micul ecran și din online”, îl caracterizează în cadrul unui comunicat George Cheeks, preşedintele CBS.

"De la 'Crosswalk the Musical' şi legendarul 'Carpool Karaoke,' până la fiecare segment unic de comedie pe care l-a introdus, James a reimaginat multe elemente ale formatului de divertisment nocturn. De asemenea, a fost un showman desăvârșit al rețelei, distrând publicul atât de la Television City, precum și de pe scena Tony și Grammy”, a continuat el.

„În cei doi ani petrecuți la CBS, am avut privilegiul să văd îndeaproape geniul creativ al lui James și parteneriatul său valoros cu CBS, atât ca interpret, cât și ca producător. Ne-am dori să rămână mai mult timp, dar suntem foarte mândri. el a făcut din CBS casa sa americană și că acest parteneriat se va prelungi încă un sezon în The Late Late Show”, a adăugat Cheeks.

FOTO: Facebook, CBS, @terencepatrick

Mai multe