Din concurent, fostul partener al lui Hanelore a devenit "ispită"! Cum arată acum Bogdan Ionescu şi de ce e din nou la "Insula iubirii"

2 mai 2022   News

După trei ani de la experienţa din Thailanda care avea să-i dea peste cap viaţa, fostul participant la experimentul iubirii s-a întors pe insulă.

A întors foaia! A iubit, a crezut, a iertat, a jurat, a fost trădat şi... s-a schimbat. Bogdan Ionescu este complet transformat, la trei ani după ce el însuşi pleca în Thailanda să-şi pună la încercare relaţia cu Hannelore Ulrich. Unul dintre cele mai comentate cupluri de la "Insula iubirii", după ce blonda s-a cuplat cu ispita Andi Constantin, pentru ca după aceea să nege tot şi să se arunce din nou în braţele partenerului cu care a sosit pe insulă. La finalul testului, ea reuşise să frângă iremediabil două inimi: atât pe cea a lui Bogdan, care a făcut greşeala de-a merge mai departe cu organizarea nunţii, aşa cum era programat încă de la sosirea lor în Thailanda; cât şi pe cea a lui Andi, care nu se aştepta să trăiască o poveste atât de intensă cu o concurentă.

Transformat fizic, dar şi mental, mult mai matur, mai sceptic şi cu un altfel de vibe, Bogdan Ionescu s-a prezentat ca fiind unul dintre cei 10 bărbaţi veniţi să le ispitească pe concurentele din acest an.

"În urmă cu trei ani de zile, am fost exact în locul vostru. Am venit pe insulă alături de partenera mea, dar din păcate am plecat separaţi. Nu regret nimic din toată această experienţă, ba din contră, m-a făcut să fiu şi să caut cea mai bună versiune a mea", a spus Bogdan Ionescu în discursul lui de prezentare în faţa concurenţilor. "Nu ştiu exact ce căutaţi voi, dar ştiu exact prin ce veţi trece. Sper ca rolul meu aici să vă ofere un mic ajutor asupra viitorului vostru împreună, dar şi separat."

Întrebat de Radu Vâlcan ce mai face Hannelore, Bogdan i-a răspuns direct: "Nu ştiu şi nu sunt atât de curios.

Ce s-a întâmplat, mai exact, acum 3 ani? "Hannelore nu avea încredere în mine şi am vrut să-i dovedesc că poate să aibă încredere în mine. Dar, din păcate, mi-am pierdut eu încrederea în ea. (...) După ce am ieşit din competiţie, am avut o perioadă în care am stat singuri, pentru că s-au întâmplat foarte multe pe insulă şi mă tot gândeam dacă pot să stau lângă o persoană şi să nu-i scot ochii cu tot ce s-a întâmplat. Cu toate astea, ne-am împăcat, am comunicat şi am continuat cu nunta pe care am avut-o stabilită şi, după 6 luni de la data nunţii, am găsit un mesaj în telefonul ei - bineînţeles că am fost oprit să mă uit în telefonul ei - şi, din păcate, am găsit ce era mai rău. Vorbise cu o persoană şi trebuia să se întâlnească cu acea persoană la Bucureşti şi atunci am hotărât să punem punct relaţiei."

Cum e Bogdan Ionescu acum? "În momentul acesta, sunt cea mai bună versiune a mea. Din experienţa trăită în sezonul 4 am învăţat foarte multe: să nu mai judec oamenii, să încerc să fiu mai degajat, să am încredere în mine, să mă exteriorizez aşa cum sunt. Multă lume n-o face şi nici concurenţii n-o fac momentan. Am fost atât de constrâns în relaţia pe care am avut-o şi m-am lăsat constrâns atât de mult, încât nu mi-am dat seama. Şi când am renunţat în sfârşit, atunci au început lucrurile să meargă, pe toate planurile".

De ce a venit din nou la "Insula iubirii"? "Având experienţa prin care am trecut, dacă văd un cuplu sau o persoană şi mă regăsesc în acea persoană, o să încerc să-i deschid un pic ochii şi să-şi dea seama că timpul chiar este cel mai preţios lucru. Şi, dacă nu eşti lângă persoana potrivită, te poate împiedica să devii cea mai bună versiune a ta."

Va fi interesant de urmărit care concurent/ă va ceda primul/prima, dar şi ce cuplu va rezista cel mai bine testului de pe "Insula iubirii".

FOTO: capturi Antena 1

Mai multe