Alina Sorescu a confirmat divorțul de Alexandru Ciucu. „Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele“

3 mai 2022   News

Ceea ce părea un zvon răutăcios tocmai a devenit realitate. După luni de zile de incertitudine care a planat asupra relației lor, artista spune adevărul despre căsnicia sa.

Cântăreața Alina Sorescu (35) și designerul Alexandru Ciucu (46) formau unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizul românesc. Două personalități creative, două caractere temperate, două vieți împlinite.

În 2010, au avut o nuntă ca-n povești, în idilicul palat istoric de la Mogoșoaia, unde Alina Sorescu a fost una dintre cele mai frumoase mirese, schimbând trei rochii albe, create special pentru ziua cea mare. Iar el părea acel prinț din povești, la care toate fetele visau.

În 2010, au urmat și două botezuri la fel de frumoase, după nașterea fetițelor lor, Elena-Carolina (8) și Ana Raisa (6), fiecare împrumutând trăsăturile câte unui părinte: fiica cea mare semănând leit cu tatăl ei, în timp ce mezina este imaginea în oglindă a mamei sale.

Iar cuplul și-ar fi dorit și un al treilea copil, cel puțin dacă ne luăm după declarațiile lui Alexandru Ciucu, care ar fi continuat să-i ofere Alinei Sorescu câte un inel prețios de fiecare aniversare a lor.

De vreo doi ani, însă, de când cei doi își petrec vacanțele separat, zvonurile despre o fracturare a relației lor s-au intensificat. Iar totul a culminat cu momentul în care designerul de costume bărbătești a fost surprins în paparazzi în compania unei alte femei, tot blondă și, culmea!, din anturajul Alinei: Georgiana Stavrositu, cea care deține salonul de coafură unde era abonată Alina de ani de zile.

În lipsa unei confirmări, întâlnirea celor doi surprinsă de paparazzi a rămas doar o întâlnire. Una, însă, de la care Alina Sorescu a început să evite să vorbească despre viața personală și să mai posteze imagini din viața privată, preferându-le pe cele cu Picii lui Soreasca, ce implică activitatea sa ca profesoară de canto.

Ieri, click.ro a scris că deține informația potrivit căreia Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează în acte. Ca atare, a apărut și o primă reacție, publicată de artistă cu puțin înainte de miezul nopții:

„Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri“, și-a început Alina Sorescu mesajul postat pe rețelele de socializare.

„Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el, până la soluționarea în instanță a procesului“, a mai scris Alina Sorescu, confirmând divorțul de Alexandru Ciucu.

„Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei, care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare“.

Imediat, postarea sa a stârnit reacții din partea internauților, printre care și câteva nume celebre ca Simona Gherghe, Mirela Vaida, Ianna Novac, Denisa Tănase ori Adina Halas, care și-au arătat susținerea prin câteva inimioare trimise, în timp ce Andreea Bănică a fost mult mai categorică prin mesajul său: „Copiii stau la mamă!“.

FOTO: Sorin Stana/OK! România, arhiva personală 

Mai multe