Laura Cosoi, nouă ani de iubire cu Cosmin: "Când le privim pe Rita şi pe Vera ştim că Dumnezeu ne iubeşte!”

25 mai 2021   News

Laura Cosoi şi soţul ei împlinesc astăzi nouă ani de când formează un cuplu. Cei doi se ştiau de ceva vreme atunci când au decis să fie împreună.

“Mai întâi ne-am văzut la un restaurant, dar nu ne-am vorbit. Apoi ne-am întâlnit la munte, unde o persoană dintre prietenii mei ştia pe ci­neva dintre prietenii lui. Aşa ne-am cunoscut. Şi acum avem în telefon prima poză împreună, cea pe care am făcut-o atunci. Bine, atunci nu erau telefoane. Dar am scanat-o şi o avem. A fost spontan. Apoi am fost prieteni, deci amici. Uneori vorbeam mai mult, alteori mai puţin. Amândoi am avut relaţii lungi”, povestea Laura Pentru OK!

De atunci, povestea lor se scrie frumos înainte. “Au trecut 9 ani de când a început povestea noastră, 9 ani de duminici, 9 ani de plimbări, 9 ani de vorbe, 9 ani de emoţii, 9 ani de bagaje, 9 ani de băi în mare şi urcări pe munte, 9 ani de apusuri, 9 ani de paste, 9 ani de petreceri, 9 ani de îmbrăţişări, 9 ani de şoapte, 9 ani de priviri, 9 ani de dans, 9 ani de întâmplari care mai de care, 9 ani de ascultat muzică, 9 ani de mesaje, 9 ani de filme, 9 ani de întâlniri, 9 ani de cand stăm umăr la umăr, atât la bine, cât şi la greu. 9 ani de când a început visarea că va fi o zi în care vom fi o familie împlinită şi fericită. Da, au trecut 9 ani şi acum ne ţinem visul în brate! Când le privim pe Rita şi pe Vera ştim că Dumnezeu ne iubeşte!”

Mai multe