Laura Cosoi, prima vacanţă alături de fetiţa ei! Cum arată vedeta la două luni după ce a născut?

27 august 2018   News

În prima jumătate a lunii iunie, Laura Cosoi aducea pe lume primul ei copil, pe Rita, o fetiţă perfect sănătoasă, care a primit nota 10 la naştere.

Acum, la mai bine de două luni după ce a născut, vedeta a plecat în prima vacanţă în trei: ea, soţul ei şi Rita. „După îndelungi dezbateri şi negocieri dacă destinaţia să fie muntele sau marea, am optat pentru un road trip şi am legat cele câteva zile de hoinăreală de plecarea în Maramureş, unde va fi botezată Rita“, a scris Laura Cosoi pe blogul ei.

Laura Cosoi a continuat afirmând că primul popas a fost la Braşov, oraşul copilăriei ei, unde au trăit bunicii ei, şi al iubirii dintre ea şi soţul ei, Cosmin. Au urmat Poiana Braşov, Bala, locul în care vedeta a făcut nunta tradiţională, şi Târgu Mureş, oraşul în care locuiesc socrii Laurei Cosoi.

„La Bala, prietenii noştri de la Londra, Georgi şi Steve, au făcut un mic festival, Bala Festival, pentru amicii lor şi nu numai. Într-un decor rustic, cu corturi şi baloţi de paie pe post de decor, am mâncat o supă cu tăiţei de casă incredibil de bună, tocăniţe ca la mama, dar şi un tort Joffre – Cosmin e mare amator“, a mai scris Laura Cosoi pe blogul ei.

De la Târgu Mureş, Laura, Cosmin şi Rita au plecat la Coşlariu, locurile copilăriei vedetei, iar apoi vor merge spre Maramureş, pentru a o creştina pe micuţă.

Mai multe