Lavinia Pîrva, anunțul cu care și-a șocat fanii! La 40 de ani, soția lui Ștefan Bănică vrea o schimbare
Niciodată nu este prea târziu să te apuci de studii. Așa consideră și frumoasa brunetă, care s-a înscris la facultate.
Soția lui Ștefan Bănică începe facultatea, la 40 de ani. Ce specializare ”la modă” urmează Lavinia Pîrva.
Într-o lume și în aceste timpuri în care oamenii simt că e imperios necesar să-și înțeleagă emoțiile, și Lavinia Pîrva dorește să aprofundeze Psihologia. Mulți ar spune că este foarte la modă în ziua de azi, dar soția lui Ștefan Bănică recunoaște că nu dorește să apuce pe această cale pentru diplome și recunoașteri, doar pentru studiul de specialitate în domeniul emoțiilor, unul ce o fascinează.
Este mămică, soție și artistă, iar acum, la 40 de ani, dorește să schimbe ceva în viața sa.
Pe 24 noiembrie, va împlini 41 de ani. Cu Ștefan Bănică s-a căsătorit în 2017 și au împreună un băiețel.
Soția lui Ștefan Bănică Jr. a mărturisit că a fost mereu interesată de dezvoltarea personală și de relația cu oamenii, iar acum urmează această pasiune într-un mod mai profund.
„Nu știu dacă e un nou început. Poate e doar o continuare mai conștientă a drumului meu. Sunt studentă la Psihologie. Nu pentru o a doua diplomă, nici pentru un titlu nou și nici pentru că e la modă, ci pentru a aprofunda ceva ce simt că a fost mereu parte din mine: un mod firesc de a fi aproape de oameni, de a le înțelege trăirile și de a căuta, împreună, sens acolo unde pare că nu mai este”, a scris Lavinia Pîrva pe pagina sa personală de Instagram.
De asemenea, Lavinia Pîrva a explicat și de ce nu a studiat psihologia după terminarea liceului. Soția lui Ștefan Bănică a spus că a ales muzica, marea ei pasiune, după ce a ieșit de pe băncile școlii.
„Poate am ales, fără să-mi dau seama, ca muzica să vină prima. A fost dintotdeauna felul meu de a trăi emoția, de a o transforma în sunet, în poveste, în legătură. Iar acum, psihologia vine la momentul potrivit, cu liniștea, experiența, înțelepciunea și profunzimea de care e nevoie pentru a privi cu adevărat spre mine și spre celălalt. Cele două se leagă firesc.
Muzica rămâne felul meu de a mă exprima. Psihologia devine felul meu de a înțelege. Și între ele se naște un loc în care mă regăsesc mai adevărată, mai blândă, mai întreagă. E un început care mă emoționează, un pas pe care îl simt din tot sufletul și un drum care nu cere aplauze, ci doar sinceritate. Pentru că, uneori, adevărata schimbare nu se vede, se simte”, a mai adăugat ea.
Lavinia Pîrva a studiat la două licee: Liceul Energetic din Timișoara între 1998 și 2001 și ulterior la Liceul Anghel Saligny din București în anul 2002. De asemenea, soția lui Ștefan Bănică a urmat după liceu cursurile Facultății de Marketing și Management a Universității Romano-Americane din București.
Foto: Instagram