Legenda italiană a modei, Carla Fendi, a murit

20 iunie 2017   News

Carla a fost una dintre cele cinci surori care au transformat numele Fendi într-un puternic brand pe piaţa creaţiilor de lux din piele

ROMA  - 29 noiembrie 2014: Carla, Paola, Franca şi Anna

Avea 79 de ani şi trăia la Roma. Casa Fendi a anunţat cu profundă durere pierderea Carlei."Nu a încetat niciodată să contribuie cu aceeaşi pasiune la succesul companiei, care era în continuare raţiunea ei de a fi. De la primele recunoaşteri internaţionale obţinute de brand, Carla a fost pentru noi toţi o sursă de inspiraţie şi un exemplu de dedicare, frumuseţe şi sensibilitate"

Surorile Fendi - Carla, Paola, Anna, Franca şi Alda - au deschis primul magazin Fendi în centrul istoric al Romei în 1964. În fapt, aceasta era o continuare, nu un început - al unui business de familie, părinţii lor, Adele şi Edoardo, punând bazeşe afacerii în 1925. În 1965, Carla îl angaja pe nimeni altul decât tânărul designer Karl Lagerfeld, care le-a ajutat să urce brandul pe culmile succesului. Dintre cele cinci surori, Carla a fost mereu imaginea firmei, ocupându-se de tot ce a însemnat PR-ul Fendi. Mai mul, ei i se datorează şi succesul din America al brandului. Carla a rămas preşedinte onorific al casei Fendi chiar şi după ce au vândut compania către conglomeratul LVMH în 1999.

Foto: Getty

Mai multe