Leo DiCaprio a văzut moartea de mai multe ori: “Ţi se derulează viaţa în faţa ochilor”
Şi Doamna în negru a luat multe forme în viaţa celebrului actor încă nerăsplătit cu Oscar: rechini albi, skydiving, avioane etc.. Şi tocmai le-a povestit în detaliu pentru materialul principal din Wired.
Chipeşul star de 41 de ani, care ştim că speră în sinea sa să câştige anul acesta un Oscar, şi-a amintit de câte ori a înfruntat moartea şi în ce condiţii, chiar şi pentru filmul nou – zicem noi, demn de premiul Academiei din nou!
O dată, DiCaprio s-a întâlnit cu rechinii albi şi nu glumeşte. “Dacă o pisică are 9 vieţi, cred că am pierdut şi eu câteva. Adică a fost incidentul cu rechinul. Unul alb a sărit fix în cuşca mea, în timp ce făceam scufundări în Africa de Sud. Jumătate din corpul lui era în cuşcă, muşcând după mine”, povesteşte actorul, completând că rechinul se aciuase după un ton şi a aterizat în cuşcă – partea de sus e liberă. “Am căzut pe podea şi am făcut pe mortul. Marele alb a încercat să muşte de 5-6 ori, la o distanţă de 30 cm de capul meu. Tipii cu care eram au spus că nu s-a mai întâmpla aşa ceva în ultimii 30 de ani”.
Leo pe coperta Wired
Altă experienţă soră cu moartea este cea în care a supravieţuit unei explozii de motor în timp ce se afla într=un avion. “Eram într-un zbor spre Rusia. Eram la clasa business, când un motor a sărit în aer în faţa ochilor mei”, îşi aminteşte actorul din The Revenant. “Eram acolo şi mă uitam la aripa avionului, era toată în flăcări. Era ca o cometă”. De asemenea, “au închis toate motoarele timp de câteva mnute, stăteam acolo în linişte, nimeni nu spunea nimic. A fost ireal. Apoi au pornit motoarele şi am aterizat forţat pe JFK”.
Ca să fie şi mai senzaţională viaţa lui Leonardo DiCaprio, acesta a mai povestit pentru Wired despre alt incident în timpul zborului când făcea skydiving. “A fost paraşutism în tandem. Am tras prima paraşaută. Era înnodată. Tipul cu care eram a tăiat-o. Am căzut în gol timp de 5-10 secunde şi nici nu mă gândeam la paraşuta de urgenţă, aşa că am crezut că prindem viteză spre pământ şi moarte. El a tras-o şi pe a doua şi era şi aia înnodată. Tremuram şi tremuram în aer, toţi prietenii mei tremurau şi mai aveam puţin până aterizam, apoi se deschide paraşuta”, descrie acum râzând actorul. “Partea amuzantă e că mă tipul cu care eram spunea că o să îmi rup picioarele când mă izbesc de pământ. Aşa că după ce-ţi vezi toată viaţa derulându-se în faţa ochilor, de două ori, apoi aflu că îmi voi rupe picioarele” – din fericire, nu s-a întâmplat nimic cu dragul nostru Leo.
Revenind puţin la filmul recent uimitor în care joacă, The Revenant, DiCaprio povesteşte: “Fiecare zi de filmare a fost una grea. E cel mai dificil film pe care l-am făcut vreodată. Veţi vedea, toate eforturile din film sunt pe bune”.
The Revenant apare pe 25 decembrie în USA