Leo DiCaprio, actorul anului 2010
Actorul american a fost ales în fruntea clasamentului realizat de revista americană „Forbes“, după ce filmul „Inception“ a adunat în box-office suma de 1,1 miliarde de dolari. Rolul lui Cobb din producţia IMAX l-a făcut mai bogat cu 20 de milioane de dolari
Actorul american a fost ales în fruntea clasamentului realizat de revista americană „Forbes“, după ce filmul „Inception“ a adunat în box-office suma de 1,1 miliarde de dolari.
Rolul lui Cobb din producţia IMAX „Inception“ l-a făcut pe Leonardo DiCaprio (36) mai bogat cu 20 de milioane de dolari, dar l-a propulsat şi pe cea mai înaltă treaptă în clasamentul celor mai de succes actori ai anului.
„Inception“ a fost cotat drept al doilea cel mai bun film al anului, după „Avatar“, înregistrând vânzări în 2010 de 1,1 miliarde de dolari.
DiCaprio este secondat de Johnny Depp, care a jucat anul acesta în două producţii senzaţionale, „Alice in Wonderland“ şi multaşteptatul „The Tourist“, în care a jucat alături de Angelina Jolie.
Următoarele locuri sunt ocupate de Mia Wasikovska (protagonista din „Alice in Wonderland“), Robert Downey Jr. (cu „Iron Man 2“ şi „Due Date“), Daniel Radcliffe („Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1“), Robert Pattinson (cu „Remember Me“ şi „The Twilight: Eclipse“), Kristen Stewart (cu trei producţii, „The Twilight: Eclipse“, „The Runaways“ şi „Welcome to the Rileys“), Sam Worthington („Avatar“, „Clash of the Titans“), Jaden Smith („The Karate Kid“) şi Jackie Chan („The Karate Kid“, „The Spy Next Door“ şi alte două producţii).
Foto: Northfoto, inceptionmovie.com