Leo Iorga a murit. Artistul nu a mai apucat să îşi îndeplinească marea dorinţă

2 noiembrie 2019   News

Leo Iorga ne-a părăsit astăzi. Artistul de 54 de ani se lupta de opt ani cu cancerul, iar de câteva zile era internat pentru că avea probleme cu singurul plămân pe care îl mai avea. Cu toate astea, fostul component al trupei Compact avea o mare dorinţă, spera să revină pe scenă.

"Leo este la spital, starea lui este stabilă. Se pare că pneumonia făcută în august a reaparut. Echipa medicală este profesionistă şi se ocupă de Leo cu multă atenţie'', a fost mesajul postat de un apropiat al artistului în urmă cu câteva zile.

Fiul muzicianului şi-a arătat dezamăgirea după ce a fost nevoit să aştepte timp 40 de minute salvarea care urma să îi ducă tatăl la spital. "Aşteptăm ambulanţa de 40 de min; nu zic că tata o fi mai special prin prisma faptului că e artist, doar că boala şi contextul în care se afla momentan necesită o urgentare, are nevoie de oxigen pentru un transport la spital, pe care eu, cu maşina, nu-l pot face (nu am un tub de oxigen în maşină). Tata are cancer, un singur plămân şi multe operaţii la activ ... de vreo 8 ani jumate’’. Leo Iorga a trecut în luna august, în Germania, şi printr-o intervenţie la piciorul stâng.

Artistul s-a luptat ani de zile cu boala de care a aflat întâmplător. „Dumnezeu m-a dus de mână la un control. Am răcit, şi colegii mei erau bolnavi, dar mie nu mi-a trecut. La petreceri fumam patru pachete şi timp de 32 de ani am fumat minim două pachete de ţigări. A fost o răceală normală şi am zis să mă duc să-mi fac un control şi la plămâni, însă am avut norocul să găsesc radiologul, care mi-a făcut şi un tomograf. Tumoarea în momentul respectiv era cât un pumn”, povestea Leo Iorga la Kanal D.

Mai multe