Leo Iorga, operat din nou

10 iulie 2015   News

La un an după ce i-a fost extirpată o tumoare canceroasă cerebrală, boala a recidivat, iar artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale. Din fericire, solistul trupei Pact a trecut cu bine şi de această încercare. Iată declaraţia lui.

La un an după ce i-a fost extirpată o tumoare canceroasă cerebrală, boala a recidivat, iar artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale. Din fericire, solistul trupei Pact a trecut cu bine şi de această încercare.

Leo Iorga este la al treilea episod în lupta cu cancerul. În 2011, medicii de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Bucureşti îi descopereau o tumoare pulmonară, pe care aveau să i-o opereze de urgenţă. Anul trecut, echipa de neurochirugi de la Spitalul Monza din Bucureşti îi operau o altă formă tumorală, apărută la creier.

La sfârşitul lunii trecute, Leo Iorga a ajuns din nou la spital, semn că lupta cu cancerul încă nu se încheiase. Ieri, el a ţinut să le mulţumească medicilor, pe pagina lui de Facebook.

Citeşte şi:

Leo Iorga a fost operat la plămâni

Cum se simte Leo Iorga după operaţie?

INTERVIU Leo Iorga: „Am trăit cât alţii în şapte vieţi“

„Dragi prieteni, Domnul fie lăudat! Azi e o săptămână de la operaţie prin care am trecut cu bine. Doresc să mulţumesc public echipei de specialişti în chirurgie Dr. Victor Tomulescu, Dr. Cristian Blăjuţ, Conf. Dr. Droc, Dir. Carmen Orban - Spitalul Clinic Fundeni şi echipei de specialişti endocrinologi Prof. Dr. Corin Badiu şi Dr. Simona Jercălău - Institutul Parhon, precum şi specialiştilor în imagistică medicală Dr. Dan Hortopan şi Dr. Mircea Medrea. Abia aştept să ne revedem la concerte, alături de colegii mei de la Pact!“, a scris Leo Iorga pe contul lui de socializare.

Să sperăm că aceasta va fi ultima încercare de acest fel!

Foto: pagina personală

Mai multe