Lily Collins, transformare spectaculoasă pentru ”To the Bone”. Actriţa a slăbit enorm!
A pierde sau a câştiga câteva kilograme pentru un rol nu-i un lucru tocmai neobişnuit la Hollywood. Mulţi actori acceptă să treacă prin transformări spectaculoase de dragul unui rol, iar efortul lor a fost, de multe ori, şi răsplătit (vezi Jake Gyllenhaal – ”Southpaw”, Matthew McConaughey – ”Dallas Buyer`s Club”, Anne Hathaway – ”Les Miserables”, etc.).
Lily Collins, în filmul ”To the Bone”
Totuşi, rolul pe care îl face Lily Collins în ”To the bone” este cu atât mai spectaculos cu cât reprezintă – în mare parte – realitatea actriţei, care în adolescenţă a suferit de tulburări alimentare. ”Faci asta pentru un rol, însă câteodată se aseamănă atât de mult cu viaţa ta. (...) Mâncam tot felul de junk food ca mai apoi să vomit, ceea ce a dus la căderea părului şi la casarea unghiilor. Mă înfometam uneori şi făceam exerciţii fizice într-un mod excesiv şi obsesiv”, a povestit Lily despre perioada în care a fost chiar ea victima acestei boli necruţătoare.
Actriţa a slăbit peste 10 kg
Tot ea a fost cea care a povestit că i-a fost greu să accepte acest rol, căci exista oricând riscul de a aluneca pe pantă şi de a ajunge acolo unde era acum câţiva ani, când se lupta cu tulburarea alimentară. Totuşi, faptul că producătorul, mama sa, dar şi un nutriţionist i-au stat aproape în toată această perioadă, i-a dat încredere că poate duce rolul până la capăt. ”Mi-au angajat un nutriţionist şi am slăbit în cel mai sănătos mod posibil. Am avut o armată de oameni lângă mine, responsabilă de ceea ce fac, mergeam la control destul de des”, a relatat ea.
Imaginea tulburătoare a actriţei din filmul ”To the Bone”
Cât despre imaginea din film a actriţei e clar că este tulburătoare, dat fiind faptul că ajunsese să cântărească în jur de ~40 de kilograme, pe când aceasta cântăreşte în mod normal în jur de 52- 53 de kilograme, la o înălţime de 1,65.
În mai 2017, după filmarea peliculei ”To the Bone”
În 2016, înainte de acest film cu câteva luni
foto: Imdb, Getty