Lionel Messi s-a căsătorit. Uite cum a fost la nuntă!
Lionel Messi s-a căsătorit în weekend cu logodnica sa, iubita din copilărie, Antonella Roccuzzo, iar evenimentul a fost unul cu fast. Starul de fotbal plănuia încă de anul trecut să o ducă la altar pe cea care îi este parteneră de viaţă şi care i-a oferit doi copii, iar acum dorinţele celor doi s-au împlinit.
Cei doi se cunosc de la vârsta de 5 ani.
Se iubesc din copilărie, au doi copii, iar acum au făcut pasul spre altar.
Băieţelul cel mare al fotbalistului a stat alături de părinţi.
Şi aşa cum se preconiza încă din 2016, nunta a fost programată în preajma zilei de naştere a sportivului, fiind un prilej de sărbătoare cu dublă însemnătate. Căsătorit a avut loc la doar câteva zile după ce starul de la Barcelona şi-a sărbătorit cea de-a 30-a zi de naştere, alături de iubită şi de cei doi băieţi ai cuplului - Thiago ( 4 ani) şi Mateo ( 1 an şi jumătate).
Copiii le-au fost alături la marele eveniment.
Mireasa a purtat o superbă rochie cu broderie pe spate.
Nunta a fost atent plănuită de cei doi îndrăgostiţi şi a avut loc pe 30 iunie, în oraşul natal din Rosario, de altfel şi locul în care s-au cunoscut. Ceremonia a fost organizată la City Center Hotel and Casino. La eveniment au participat peste 250 de persoane, printre care o mulţime de oameni cunoscuţi, precum membrii clubului sportiv Barcelona, inclusiv Neymar, Luis Suarez şi Gerard Pique însoţit de Shakira. Diego Maradona nu a primit invitaţie la eveniment, la fel şi antrenorii recenţi ai fotbalistului au fost tăiaţi de pe lista de invitaţi.
Au fost invitaţi de seamă, printre care colegii, familia şi prietenii cuplului.
Ceremonia în sine a fost una privată, iar invitaţilor nu le-a fost permis să facă fotografii la nuntă. Curioşilor le-a fost interzis accesul în locaţie, iar presa a avut acces limitat la acest eveniment.
Foto: Hepta, Twitter