Liz Hurley şi Hugh Grant – o legătură indestructibilă
La zece ani de la despărţirea lor, Elizabeth nu-i poartă gând rău lui Hugh Grant, chiar dacă relaţia lor s-a sfârşit din cauza infidelităţii lui. Acum, Liz spune că sunt chiar foarte buni prieteni.
La zece ani de la despărţirea lor, Elizabeth nu-i poartă gând rău lui Hugh Grant, chiar dacă relaţia lor s-a sfârşit din cauza infidelităţii lui. Acum, Liz spune că sunt chiar foarte buni prieteni.
Că actorului Hugh Grant îi plac „fetiţele“ a aflat toată lumea, de când a fost prins în iunie 1995 în compania unei prostituate, Divine Brown, pe Sunset Boulevard. Evident, la acea vreme, Grant a avut mult de pierdut, şi la capitolul imagine, dar şi în dragoste, atunci când iubita lui, actriţa britanică Elizabeth Hurley, i-a dat un prim ultimatum. Şi, deşi toţi dădeau ca sigură căsătoria lor, cuplul a decis să se despartă în 2000, după 14 ani de relaţie.
De-atunci, Liz, care râvnea de mult timp după stabilitatea unui cămin şi se săturase să tot aştepte după Grant, şi-a încercat norocul ba cu Steve Bing, cu care a şi făcut un copil, ba cu milionarul indian Arun Nayar, cu care s-a şi căsătorit de altfel. Nunta lor de pe 2 martie 2007, făcută cu tot dichisul, a fost întocmai ceea ce Liz visa de multă vreme. Desigur, nişte condiţii credem că ar fi pus totuşi indianul, de vreme ce actriţa n-a mai prea dat pe la castinguri şi nici cu presa n-a prea dat ochii.
Şi, când credeam că povestea ei cu Hugh Grant e de domeniul trecutului, iată că ea însăşi vine să răstoarne situaţia. Aşa se face că Elizabeth a declarat de curând pentru Zest Magazine că Grant rămâne numărul unu în topul prietenilor ei, surclasându-i chiar pe soţul şi pe sora ei, şi că are chiar şi un dormitor rezervat în casa ei şi-a lui Arun. Şi, pe lângă faptul că Hugh o înţelege cel mai bine în materie de actorie şi sensibilitate artistică – planuri la care înţelegem că Arun nu excelează – el este şi naşul de botez al lui Damian, fiul în vârstă de opt ani al lui ei şi-al lui Steve Bing. „Face parte din familie“, declara Liz despre Hugh pentru aceeaşi revistă. „Mergem împreună în vacanţe, iar Arun şi Hugh se înţeleg incredibil de bine. Doar suntem toţi oameni maturi şi, dacă chiar aş vrea să fiu cu Hugh, aş putea fi“, povestea ea în continuare.
Tot acum, Liz a mărturisit că ea şi soţul ei tot încearcă să facă un copil, fără rezultat însă. „N-am avut până acum norocul să avem un copil împreună. Arun ar da orice să aibă un urmaş. Pe de altă parte, Damian nu vrea alt frate. Eu cred că totuşi ar fi bine să avem încă un copil, dar dacă n-o să fie, ne mulţumim cu ce avem.“
Foto: EPA