Logodnica lui Jason Statham, pentru prima dată în public de la naşterea fiului lor. Cum arată Rosie?

25 august 2017   News

Au trecut deja două luni de când micuţul Jack  s-a născut şi le-a făcut viaţa mult mai fericită părinţilor Jason Statham (50) şi Rosie Huntington-Whiteley. Ieri, modelul a fost văzut pentru prima dată în public de la fericitul eveniment.

Rosie, la un eveniment public

Viaţa ei s-a schimbat complet în ultimele luni! Nu mai merge la repetiţii a show-urilor de modă, nici nu mai defilează pe podium, căci este ocupată cu schimbarea scutecelor şi îngrijirea micuţului Jack Oscar, venit pe lume în luna iunie.

Ieri, însă, şi-a făcut timp pentru un eveniment de la Hollywood, apărând pentru prima dată în public de la naşterea micuţului ei. Îmbrăcată casual, în skinny jeans şi cu un blazer, modelul de 30 de ani pare că şi-a recăpătat silueta de dinainte de sarcină. Frumoasa Rosie a încălţat o pereche de ghete roşii, înalte, şi şi-a accesorizat ţinuta cu o geantă geometrică, şi cercei supradimensionaţi.

De nevăzut a fost, însă, logodnicul ei, actorul Jason Statham, despre care bănuim că a rămas să-l îngrijească pe micuţul Oscar pentru ca Rosie să aibă parte de o clipă relaxantă, în compania prietenelor ei.

Rosie Huntington-Whiteley şi Jason Statham formează un cuplu din 2010, anul trecut logodindu-se. Anul acesta, cei doi au devenit părinţii unui băieţel, venit pe lume în luna iunie, pe care au decis să-l numească Jack Oscar.

foto: captură DailyMail, Instagram

Mai multe