Loredana – o vacanţă fierbinte

16 ianuarie 2012   News

Dacă la noi e frig şi mai sunt încă multe luni până ne vom putea bucura iar de soare, Loredana a decis să plece în vacanţă undeva la cald, unde soarele străluceşte tot timpul anului.

Dacă la noi e frig şi mai sunt încă multe luni până ne vom putea bucura iar de soare, Loredana a decis să plece în vacanţă undeva la cald, unde soarele străluceşte tot timpul anului. Cântăreaţa a ales ca destinaţie un loc în care n-a mai fost niciodată, Emiratele Arabe Unite, aşa că s-a bucurat de magia deşertului şi de oraşele aflate în apropiere, Dubai şi Abu Dhabi, având parte, timp de-o săptămână, de-o experienţă incredibilă.

„Am plecat cu Andrei şi Elena pentru o escapadă într-un loc în care nu am mai fost niciodată, am stat câteva zile în deşert, la 3 ore şi jumătate de Dubai şi 2 ore de Abu Dhabi. Am văzut pentru prima oară dunele de nisip, pe care le vezi doar în filme, a fost o experienţă incredibilă, parcă eram într-un ocean de nisip, pe altă planetă, într-o altă lume… parcă nu eram pe Pământ! O linişte incredibilă şi o pace cum numai în asemenea loc poţi să găseşti. Nu am ratat ocazia să ne plimbam cu camilele, aşa că ne-am trezit de dimineaţă, în zorii zilei, şi am plecat în expediţie. Elenei i-a plăcut foarte mult“, povesteşte vedeta.

vezi aici galeria foto

Lori a vizitat cea mai mare moschee din Abu Dhabi, a mers în souk, loc în care a mâncat tot felul de preparate orientale şi asiatice, şi-a cumpărat haine arăbeşti, iar în Dubai a fost în Golful Delfinului, unde s-a sărutat cu unul dintre superbele mamifere marine: „Înainte de-a intra în Dolphin Bay, antrenorii îţi explică cum trebuie să te comporţi cu delfinii. E un întreg ritual care se face înainte de asta. Fiind mamifere acvatice, trebuie să poţi să comunici cu ele, să nu te sperii. Am învăţat multe lucruri frumoase“.

Deşertul i-a plăcut cel mai mult Loredanei, care admite că a avut parte de-o vacanţă inedită: „M-am întors cu mai multe amintiri şi cu lucruri deosebite. Îmi pare rău că nu mi-am luat un covor persan fermecat, dar data viitoare vreau să-mi achizitionez şi o asemenea piesă. Cultura lor este extrem de preţioasă şi se reflectă în felul în care se îmbracă, mănâncă, în bijuteriile lor, în arta lor.. Lămpile arăbeşti şi toate obiectele de decor sunt fantastice“, a mai spus ea.

Foto: Pro TV

Mai multe