Lucian Mîndruţă a devenit bunic la 52 de ani. Ce familie frumoasă are jurnalistul

25 mai 2020   News

Lucian Mîndruţă aproape niciodată nu a povestit la TV despre viaţa personală, dar, dincolo de micul ecran, el are o soţie de admirat şi o familie de nota 10. Acum a devenit şi bunic. 

Mereu îl vedem la televizor discutând probleme sociale sau politice. Niciodată nu a apărut la TV cu familia, să vorbească despre viaţa personală. Are o soţie medic, Ioana, şi doi copii minunaţi: Matei şi Mihai . Şi Lucian Mîndruţă are o viaţă obişnuită, ca toţi românii dincolo de apariţiile televizate, de anii întregi de jurnalism, de cariera pe care şi-a clădit-o într-o lungă perioadă de timp.

Când camerele se sting, când ajunge acasă, copiii săi îl aşteaptă cu braţele deschise. Ei nu sunt cunoscuţi publicului larg, dar poate că vor deveni, nu? Băieţii au crescut mult, sunt adolescenţi care merg la licee de top, părinţii investind în educaţia lor pentru un viitor de succes. Matei şi Mihai au şi pasiuni. Tinerii iubesc să meargă în vacanţe, mai ales la munte, fiind pasionaţi de schi, dar şi de drumeţii. Vara ei preferă plimbările pe mare, chiar şi cu iahtul.

Iată că la 52 de ani, Lucian Mîndruţă a devenit bunic. Cum s-a întâmplat? Ioana Mindruta are o fată, Andreea Cheroiu, dintr-o altă căsnicie, care s-a integrat perfect în familia Mîndruţă. Acesta a absolvit ASE-ul şi a fost apoi consultant financiar la două bănci importante. Ulterior, ea s-a angajat că agent de vânzări la galeria Artmark, specializată în licitaţiile obiectelor de artă.

În urmă cu trei ani, Andreea i-a spus DA lui Laurenţiu, actualul ei soţ. A avut loc o ceremonie restrânsă la care au participat doar apropiaţii.  „La nunta fiicei mele, părintele a spus: “Pentru că bărbatul este cap femeii” Şi eu de ce aflu abia acum?”, este comentariul scris în glumă de Lucian Mândruţă la fotografiile postate de ginerele său. Iată că cei doi au devenit acum părinţi, iar Ioana şi Lucian Mîndruţă sunt bunici. 

Priviţi în galeria foto prima imagine cu primul nepot al lui Lucian Mîndruţă. Andreea a devenit mamă la 29 de ani. 

Ioana Mândruţă, soţia jurnalistului, este medic

Soţia lui Lucian Mândruţă se află în linia întâi în lupta cu epidemia de coronavirus. Lucian Mîndruţă priveşte cu îngrijorare, dar şi cu admiraţie cum cea cu care îşi împarte viaţa e supusă în fiecare zi pericolului, dar nu cedează, ci îşi urmează pasiunea.

”M-am trezit la patru, de grijă. Soţia mea, pe la 6. S-a spălat şi-a facut bagajul: haine pentru câteva zile, în caz că trebuie să rămână la serviciu mai multe zile şi nopţi. În bagaj intră şi o mască. A primit-o cadou ieri de la cineva. Atât are, una singură. Soţia mea e medic. Lucrează la un spital din Bucureşti. În fiecare zi vede 10, poate 20 de pacienţi. Cum e la neurologie, poate că e mai ferită. Dar dacă unul cu durere de cap ajunge la ea crezând că-i accident cerebral şi de fapt e corona? Asta e întrebarea, şi nu avem un răspuns la ea. Nimeni nu are. Îmi aduc aminte că acum o lună ne uitam amândoi la televizor la medicii chinezi, înfofoliţi din cap până-n picioare în combinezoane speciale. Şi chiar discutam: băi, da' ce organizaţi sunt ăştia, ce isterie...Şi după aia am aflat c-a murit şi-un medic tânăr. Şi ne-a trecut un fior.

Ieri seară am început să discutăm planuri de criză. Ce bani mai avem fiecare, pe ce carduri, şi să ne dăm unul altuia PIN-urile, în caz de ceva...Înţelegeţi? Şi totuşi, azi s-a trezit la 6, s-a îmbrăcat, şi-a luat bocceluţa de criză şi-a plecat spre spital. Fără să crâcnească. Fără să se gândească vreo clipă la o alternativă la această datorie. Am vrut să vă spun şi vouă asta. Că poate ţineţi minte până data viitoare când vă înjuraţi doctorii.”, a scris Mîndruţă pe o reţea de socializare.

Foto: Facebook, Instagram

Mai multe