Ludovic Orban face dezvăluiri de senzaţie: "Am făcut dansuri populare"
Ludovic Orban va sta în această seară faţă în faţă cu Denise Rifai.
Fostul premier este unul dintre politicienii care a rămas fidel culorii politice. S-a înscris în PNL în anul 1992, iar astăzi, după aproape 30 de ani de carieră politică, este la finalul mandatului de Preşedinte al acestui partid şi se află la primul mandat de Preşedinte al Camerei Deputaţilor.
În această seară, Orban va vorbi despre lucruri mai puţin ştiute despre viaţa sa personală, iar unul dintre aspectele care cu siguranţă au atras atenţia este cel legat de apetenţa politicianului pentru dans.
“Am fost surprins pe camerele de filmat dansând pentru că am participat la diferite evenmimente… Eu nu dansez ca să mă filmeze cineva, să mă vadă cum dansez. Nu fac parte dintre politicienii care bifează la cererea consultanţilor diferite chestiuni. Eu am făcut dansuri populare, puţină lume ştie despre mine lucrul asta. Ştiu cântece populare din toate zonele ţării”, afirmă Ludovic Orban.
“Vi se pregăteşte înlăturarea de la şefia PNL?”, “De ce nu v-a mai vrut Klaus Iohannis premier?”, “Va doriţi puterea cu orice preţ?”, “Aţi dat bani să musamalizati accidentul rutier?”, “Aţi petrecut cot la cot cu interlopii?”, “Sunteţi misogin cu femeile din politică?”, “Vreţi să păreţi mai sărac decât sunteţi?”, acestea sunt câteva dintre întrebările adresate fostului Premier al României, în ediţia de astăzi a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, care se difuzează de la ora 23:15, la Kanal D!