Lupta anti-bullying continuă pe marile ecrane prin intermediul animaţiei ,,UglyDolls: Păpuşi în bucluc"

16 mai 2019   News

Vertical Entertainment, Cinema City şi Salvati Copiii îşi unesc forţele şi luptă împotriva bullying-ului în şcoli şi pe marile ecrane prin intermediul animaţiei ,,UglyDolls: Păpuşi în bucluc", un film cu mesaje clar structurate şi adresate deopotrivă celor mici şi părinţilor, în scopul conştientizării acestui fenomen alarmant.

În contextul în care la nivel european România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de ţări în care a fost investigat fenomenul, filmul Uglydolls este prilejul perfect de a-i ajuta pe copii să înţeleagă acest comportament.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS),  17% dintre copiii de 11 ani şi 23% dintre copiii intre 13 - 15 ani au recunoscut că au agresat alţi elevi cel puţin de trei ori în luna anterioară. Cele mai noi date procesate la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) pentru anul şcolar 2014 – 2015 vorbesc despre 18.783 de cazuri de violenţă la nivel naţional.

Bullying-ul, într-un grup de copii, este definit în general ca fiind un comportament agresiv, repetitiv, menit să provoace suferinţă şi care implică întotdeauna un dezechilibru de putere între agresor şi victimă.  Spre deosebire de acte şi situaţii singulare de violenţă/agresiune/excludere, bullyingul este iniţiat deliberat, în mod repetat şi nu se stinge de la sine. Acesta este şi motivul pentru care este necesară intervenţia adulţilor pentru a identifica motivaţiile, tiparele şi a lua măsuri în consecinţă.

În 2016, Salvaţi Copiii România a lansat primul studiu naţional cu privire la fenomenul de bullying în şcolile româneşti, în vederea unei mai bune înţelegeri a motivelor care stau la baza acestor comportamente de violenţă între copii şi a dimensiunii acestui fenomen în contextul educaţional din România. Studiul a scos în evidenţă un nivel îngrijorător al prezenţei diferitelor comportamente asociate bullying-ului în şcoli şi arată nevoia unei schimbări de abordare a dinamicii relaţionale în contextul şcolii.

●  73% dintre copii afirmă că au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar.

●  58% au asistat la situaţii de bullying în propria clasă, 46% în grupul de prieteni, iar 69% în mediul online

Mai multe informaţii despre bullying, un fenomen care afectează pe termen lung copiii victime, martori complice sau agresori, sunt disponibile pe site-ul www.scolifarabullying.ro  şi pe canalul de Youtube Salvaţi Copiii România.

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, a explicat ce înseamnă expunerea la agresiune şi frică, chiar în mediul în care copilul este pregătit să deprindă noi abilităţi de viaţă: "Frica este unul dintre cele mai puternice şi mai toxice sentimente. Te paralizează, te face să îţi selectezi o ierarhie de priorităţi dictată de nevoia de auto-apărare, punând, astfel, între paranteze nevoile reale, acelea de interacţiune socială, de afirmare şi de validare socială. Iar atunci când vorbim despre fenomenul de bullying în şcoli, frica este sentimentul dominant. Agresorul vrea să inspire frica, iar aceasta din urmă blochează emoţional atât victima, cât şi copilul martor, care va duce cu el acasă sentimentul greu de a fi fost complice tăcut. Dar prima alegere de a interveni şi de a corecta situaţia aparţine adultului: părinte, profesor, consilier, pentru că de la ei copiii vor învăţa să îşi asume şi să fie responsabili pentru ceea ce fac sau nu fac".

În cadrul acestei campanii copiii sunt invitaţi să vizioneze împreună cu toată clasa animaţia UglyDolls la Cinema City, să descarce brosura educaţională şi să parcurgă toate activităţile tematice propuse în cadrul caietului de activităţi, pentru a învăţa cum pot deveni adevaraţi eroi anti-bullying. Toate detaliile acestei campanii sunt disponibile online şi pot fi accesate aici: https://bit.ly/2WHdFOD

Firul narativ al animaţiei prezintă cum în adorabilul dar foarte diferitul orasel Uglyville, ciudăţenia este celebrată, particularităţile sunt apreciate, iar frumuseţea este sărbătorită dincolo de aspectul fizic. Aici, curajoasa Moxy şi prietenii ei trăiesc cu bucurie zi de zi, într-un loc unde posibilităţile sunt nelimitate. Neobişnuiţii locuitori din Uglyville îşi mai aruncă uneori privirile către cer, de unde mai apare câte o păpuşă unicat, gata să se alăture comunităţii.

Moxy îşi iubeşte viaţa alături de prieteni, însă curiozitatea o face mereu să se întrebe ce se află dincolo de graniţe. Aşa ajung să descopere Perfecţiunea, un oras în care mai multe păpuşi convenţionale sunt antrenate conform celor mai înalte protocoale şi odată cu absolvirea cursurilor sunt trimise mai departe în Lumea Reală, unde le aşteapta iubirea copiilor care le vor primi cu braţele deschise în viaţa lor.

În Perfecţiune, Moxy şi prietenii ei ajung să fie subiectul planurilor răutăcioase puse la cale de Lou, păpuşa perfectă responsabilă de antrenarea recruţilor. Aici, UglyDolls vor afla ce înseamnă să fie diferite şi cât de grea e lupta pentru a fi iubite şi că pentru a fi tu însuţi e cel mai important.

Cântată şi viu colorată, animaţia "UglyDolls: Păpuşi în Bucluc" promovează frumuseţea interioară şi prietenia adevărată, doar pe marile ecrane din toată ţara, fiind distribuită de Vertical Entertainment.

Mai multe