Mădălina Ghenea încinge iar spiritele după ce a apărut în brațele fostului iubit Philipp Plein

1 februarie 2024   News

Erau certați la cuțite, dar au decis totuși să îngroape securea războiului. Iată în ce ipostaze incendiare au apărut, spre deliciul și uimirea urmăritorilor amândurora!

Mădălina Ghenea și Philipp Plein s-au iubit în urmă cu mulți ani. Iar despărțirea nu a fost una dintre cele mai prietenoase. Iată însă că acum, peste ani, au dat mâna din nou pentru un proiect interesant și profitabil.

Și dacă ei au dat divergențele uitării, urmăritorii lor i-au taxat în online. Desigur nu toți, sunt și foarte mulți care i-au felicitat.

Ne reamintim că despărțirea din 2016 a fost furtunoasă, iar frumoasa șatenă supranumită ”Sophia Loren a României” a fost nevoită să-și îndepărteze trei tatuaje de pe corp, pe care i le dedicase designerului german, acum logodit și de trei ori tătic.

Aproape siguri că își vor petrece împreună toată viața, Mădălina și Philipp și-au făcut tatuaje ale iubirii. Mădălina și-a tatuat pe gât numele lui Philipp, o cruce pe inelar și o verighetă pe arătător, iar designerul și-a tatuat numele ei pe antebraț.

Pasiunea nebună dintre ei nu a ținut însă prea mult. După aproape o lună și jumătate de relație, tatuajele româncei au dispărut la fel de repede ca iubirea pentru designer.

Lucrurile însă s-au schimbat, cei doi sunt acum doi oameni maturi, de succes!

La aproape șapte ani distanță, cei doi foști logodnici s-au afișat din nou împreună, dar de data aceasta nu fiindcă sunt amorezați, ci din motive profesionale. Mădălina Ghenea a publicat pe contul său de Instagram imagini ce nu am fi crezut că le vom mai vedea vreodată. Este vorba de o reclamă la ochelari, iar superba actriță se află în brațele fostului iubit!

Și Philipp Pleinn a publicat pe contul lui de socializare fotografii de la ședința foto cu fosta logodnică. Unii dintre fanii lor au fost de-a dreptul dojenitori. Reacțiile lor nu au întârziat să apară.

Foto: Instagram și Profimedia

Mai multe