Madonna, revenire fizică spectaculoasă după criticile recente. Chipul artistei s-a dezumflat ”miraculos”
Madonna își etalează chipul ”drăguț”, după ce s-au estompat ”umflăturile de la operațiile estetice”.
Madonna a fost foarte rănită în urma comentariilor care au explodat efectiv în spațiul virtual, după controversata sa apariție la Premiile Grammy.
Madonna este dintotdeauna o nonconformistă, căreia prea puțin îi pasă de gura lumii. Cu toate acestea, artista s-a declarat ofensată căci milioane de oameni i-au criticat aspectul feței, vădit umflat, pe scena Grammy. Cântăreața le-a atras atenția că era mai înțelept să se concentreze pe mesajul pe care l-a transmis, nu pe chipul său.
”În loc să se ocupe de ce am avut eu de transmis, în discurs, pentru Sam și Kim- Many, oamenii aleg să îmi aducă fața în prim-plan, imagini realizate de lentila unui fotograf de presă, care ar distorsiona chipul oricui. Din nou mă confrunt cu prejudecăți legate de vârstă, misogine, permise de această lume în care trăim. O lume care refuză să celebreze femeile trecute de 45 de ani, care simte nevoia să le pedepsească, dacă sunt hotărâte, muncitoare și aventuroase. Nu m-am scuzat niciodată pentru alegerile mele creative. Mass media mă înjosește încă de la începutul carierei mele, înțeleg însă că și acesta este un test și sunt fericită să îl înfrunt eu, ca femeile ce-mi vor urma să aibă o viață mai ușoară.”, a spus fermă Madonna.
Acuzată că și-a distrus fața cu intervențiile estetice, Madonna oferă acum un răspuns edificator. Fosta bombă sexy a muzicii pop a publicat o imagine cu ea în care spune că arată ”drăguț” și că s-au retras ”umflăturile cauzate de operațiile estetice.”
”Uitați ce drăguță sunt acum! S-au dus umflăturile de la operațiile estetice. Lol!”, a scris Madonna luni pe Twitter, la o poză în care stă pe scaun. Artista de 64 de ani poartă jeanși rupți, cămașă și o șapcă neagră pe care scrie ”Înfometată spiritual”.
Excentrica vedetă și-a împletit patru codițe și are o atitudine defensivă, cu cele două mâini plasate de jur împrejurul corpului.
Cu fața umflată a fost surprins și Tom Cruise în urmă cu doi ani, iar acum arată ravisant.
Și-n cazul Madonnei ridurile s-au evaporat, însă artista se simte profund jignită dacă cineva îi spune că a făcut intervenții estetice, negând vehement o evidență.
Foto: Getty și Twitter