Maestrul Gheorghe Zamfir urcă pe mainstage-ul UNTOLD pentru un moment unic
Unul dintre cei mai buni naişti ai lumii, maestrul Gheorghe Zamfir, urcă în premieră pe scena principală UNTOLD pentru un moment unic.
Vineri seară, 10 septembrie, de la 22:30, fanii festivalului vor asculta magia muzicii creată de unul dintre cei mai impresionanţi artişti internaţionali.
O legendă a muzicii, cu peste 185 de albume compuse, vândute în 120 de milioane de exemplare, Gheorghe Zamfir are în palmares compoziţii recompensate cu 100 de discuri de aur şi de platină, premii şi distincţii obţinute la nivel mondial. Este primul artist român care a câştigat două discuri de aur în SUA şi care a cântat în timpul mesei private a unui Papă (Ioan Paul al II-lea, în 1988).
Intitulat Regele Naiului, Gheorghe Zamfir a colaborat cu muzicieni de top: Andrea Bocelli, Ennio Morricone, André Rieu, Richard Clayderman şi mulţi alţii. De asemenea, a compus temele din coloanele sonore ale filmelor ,,Once Upon A Time in America” şi „The Tall Blonde Man with One Black Shoe”, Tarantino folosind interpretarea piesei „Lonely Shepherd” în coloana sonoră a peliculei „Kill Bill”.
Una dintre cele mai mari dorinţe ale maestrului este aceea de a pune bazele primei Academii Internaţionale de Nai Gheorghe Zamfir, festivalul UNTOLD fiind implicat în promovarea acestui proiect. Doritorii pot cumpăra cărămizi virtuale din viitoarea clădire a Academiei Internaţionale de Nai Gheorghe Zamfir de pe platforma clapart.com. Cei care le vor achiziţiona îşi vor vedea numele în calitate de fondatori ,,plutind” în zona Amfiteatrului Academiei cu ajutorul tehnologiei AR (Realitate Augmentată).
După festivalul UNTOLD, va fi lansată o colecţie de NFT-uri (Non Fungible Tokes) rezultată din momentele memorabile create de Gheorghe Zamfir.
UNTOLD CONTINUĂ SERIA EXPERIENŢELOR DEDICATE FANILOR: PERSONAJE FANTASTICE, ACROBAŢI INTERNAŢIONALI, ANIMATORI, DANSATORI ŞI LUMI DE POVESTE FAC PARTE DIN CEA DE-A ŞASEA EDIŢIE A FESTIVALULUI
Tărâmul magic UNTOLD îşi deschide porţile mâine, 9 septembrie, cu lumi de poveste. Fanii vor fi întâmpinaţi de zeci de personaje fantastice, acrobaţi internaţionali, animatori, dansatori, trupe de teatru şi muzicanţi, parade şi spectacole cu foc sau leduri şi multe alte surprize.
Luna – The Rising este protectoarea festivalului în acest an şi va fi celebrată la înălţime, atât pe scena principală UNTOLD, cât şi în alte zone din festival. Acrobaţi pe picioroange, care poartă costume de poveste şi aduc Luna mai aproape de Pământ, vor defila peste tot în tărâmul magic. Artistele fac parte din trupa Moon Ladies şi vin din Italia pregătite să facă spectacol timp de 4 zile şi 4 nopţi la Cluj-Napoca.
Pădurea din Parcul Central va fi fermecată de acrobaţii pe cerc şi spectacole la înălţime. Jongleriile cu foc şi leduri colorate sunt la rândul lor de nelipsit. În fiecare seară de festival, trupa Amaris Agni va îmblânzi focul cu coregrafii impresionante şi va colora întunericul cu mişcări uimitoare de dans, puse în lumină de leduri.
Fanii se vor încărca cu energie bună şi de la trupa Barbarossa Samba Group, care aduce ritmuri intense de samba, multă pasiune pentru muzică şi viaţă, veselie şi culoare. Dansatorii de la Jump In vor fi prezenţi cu trupa de breakdance steampunk, parada fluturilor şi numeroase alte personaje fascinante.
În festival vor exista în acest an şi ateliere de percuţie pentru cei care îşi doresc să înveţe tainele acestei expresii muzicale unice sau doar sunt curioşi să urmărească artişti şi elevi în acţiune.
Unul dintre momentele care va face experienţa UNTOLD impresionantă este expoziţia ,,Art(ist) for the Rainforest”. Acest eveniment aduce în Cluj-Napoca artişti din Peru, reprezentanţi ai curentului Neo-Amazonian, care oferă un spectacol unic cu lucrările expuse, o combinaţie de elemente din natură cu simboluri ale triburilor indiene. Artişti ingenioşi din Amazon, Peru şi Brazilia au reuşit să îşi facă cunoscută cosmoviziunea, folosindu-se de două elemente fundamental: Pământ şi Univers.
Personaje supradimensionate, sfere de dimensiuni uriaşe, plante şi animale din Amazon, toate joacă un rol important în acest concept artistic.
De la începutul anului 2019, artiştii din Peru au avut 14 expoziţii, în Franţa, Olanda, Belgia şi România, reuşind să vândă peste 100 de lucrări.
Expoziţia organizată în cadrul festivalului UNTOLD va recrea o atmosferă autentică, datorită unui invitat special, Puka, un faimos chitarist şi artist sharango. Fanii care vizitează această galerie pot dona pentru conservarea pădurilor amazoniene.
Toate aceste experienţe pot fi admirate de sus, din roata fantastică înaltă de 30 de metri, care oferă o panoramă deosebită asupra universului UNTOLD, precum şi asupra oraşului Cluj-Napoca. Fanii pot trăi momente speciale şi în caruselul veseliei şi al copilăriei.
IOANA GRAMA ŞI ALINA CEUŞAN – MEET AND GREET ÎN ZONA DE FASHION A FESTIVALULUI
Şi în acest an, moda are locul ei de cinste în festival. La fashion corner, fanii pot găsi colecţii speciale de haine, încălţăminte, bijuterii şi accesorii realizate de peste 20 de designeri români, printre care şi Ana Tobor – primul influencer virtual din România, care a construit brandul ,,My simplicated”.
Alina Ceuşan şi Ioana Grama vor fi şi ele prezente în zona de fashion, în toate cele 4 zile de distracţie, cu propriile branduri de haine. Ioana Grama vine cu brandul Cream Lingerie, unde toate doamnele şi domnişoarele pot găsi haine de festival. Totodată, o vor găsi aici în fiecare zi, între 17.00-19.00, pe Ioana Grama, care le va oferi opţiuni de outfituri de festival şi va răspunde la întrebările lor.
Şi Alina Ceuşan vine cu brandul Retrofuture şi cu ţinute făcute special pentru festival. În fiecare zi îşi va întâmpina fanii între 17:00 şi 19:00, la standul ei, cu sesiuni de meet & greet.
Zona Fantasy House îi aşteaptă pe toţi cei care doresc coafuri speciale, tatuaje temporare şi make-up de festival.