Mafioţii VIP. Ei avut legături cu mafia

12 februarie 2016   News

Experimente jurnalistice, iubiri, afaceri, sindrofii... Oricare ar fi scenariul, Hollywoodul le-a încercat pe toate în asociere cu cei mai periculoşi gangsteri din lume. Legăturile VIP-urilor cu La Cosa Nostra sau cartelul mexican al drogurilor dovedesc că viaţa bate filmul!

Sean Penn

Actorul jurnalist. Acţiunea lui Penn în Mexic este blamată de mulţi.

Vestea că Sean i-a luat un interviu lordului dro­gurilor, El Chapo, cel care conduce organizaţia criminală din Mexic Cartelul Sinaloa, a şocat lumea. Sean a păşit dintr-o poveste pe celuloid direct în acţiunea din viaţa reală. Iar interviul realizat de el cu Joaquin Guzman, cel mai cău­tat infractor din lume la acel moment, a devenit subiectul unei aprige controverse. „Jurnalism experimental de condamnat!“, au strigat mulţi chiar din breasla ziariştilor, despre care Penn spune acum că sunt invidioşi fiindcă el a reuşit ceea ce şi-ar fi dorit cu toţii. Dar după ce intervi­ul a fost publicat în revista Rolling Stone, criticile au continuat, mulţi spunând că Penn nu i-a pus lui Guzman întrebările arzătoare, legate de răz­boiul drogurilor de care starul s-a declarat atât de preocupat. „A avut o abordare simplistă, de simpatizant al infractorului“, a comentat Don Winslow, autorul a două cărţi despre războiul drogurilor. „Chiar şi un jurnalist începător l-ar fi întrebat pe Guzman despre milioanele de dolari cu care a mituit poliţişti, judecători şi politicieni pentru a închide ochii la afacerile lui. Şi despre decapitările şi mutilările săvârşite de oamenii lui.“

Calitatea interviului contează prea puţin acum, însă. Cel mai important este ceea ce a atras după sine – fiindcă Joaquin a fost prins la ceva timp după. Ce înseamnă asta? A avut starul legă­tură cu prinderea lui? Autorităţile mexicane au spus, surprinzător, că da, faptul că au aflat de că­lătoria lui Sean a fost de ajutor pentru a-l captura pe El Chapo. Replica lui Penn a venit într-un in­terviu exclusiv pentru emisiunea CBS 60 Minutes, spunând că această informaţie este incorectă – şi îl poate pune în pericol. „Există acest mit despre vizita pe care am făcut-o – eu şi colegii mei – ca să-l întâlnim pe El Chapo. Procurorul General din Mexic a spus că această întâlnire ar fi fost esenţi­ală pentru capturarea lui. În realitate, noi ne-am întâlnit cu el cu mult timp înainte, pe 2 octom­brie, într-un loc care nu avea nicio legătură şi nu se afla nici măcar pe-aproape de zona în care a fost capturat“, a explicat Penn.

Mexicanul Joaquin „El Chapo“ Guzman a eva­dat la 11 iulie 2014 din închisoarea de maximă se­curitate din Altiplano, situată la aproximativ 90 de kilometri vest de capitala Ciudad de Mexico, prin­tr-un tunel care ducea spre o cladire aflată în con­strucţie. Mafiotul, considerat cea mai importantă figură din lumea traficului de stupefiante, a fost arestat într-un hotel în apropiere de Los Mochis, zona de coastă mexicană a statului Sinaloa (nord-vest), regiunea lui natală. El Chapo a evadat şi în 2001 dintr-o închisoare de maximă securitate, ascuns într-un coş cu lenjerie murdară. „Ceea ce ştim e că guvernul mexican a fost umilit de ideea că cineva l-a găsit înaintea lor. Dar noi nu suntem mai deştepţi decât ei. Aveam un contact, pe baza căruia am reuşit să facilităm această invitaţie!“, a mai spus Sean Penn, care a subliniat apoi că e con­vins că autorităţile mexicane vor să-l vadă învino­văţit şi luat în vizor de Cartelul drogurilor Sinaloa. „Dar nu mi-e frică pentru viaţa mea!“, a adăugat el, ca să mai detensioneze puţin situaţia. Oare?

Steven Seagel

E oare surprinzător ca starul acuzat de proxenetism să aibă şi legături cu mafia? Vă amintiţi de Kayden Nguyen, asiatica ce lucrase pentru el, care dezvăluia în 2010 că Seagal avea două rusoaice pe post de asis­tente personale, disponibile pentru servicii sexuale 24 de ore din 24? Ei bine, ca să completăm presupusul tablou, actorul ar fi avut legături cu mafia cu un deceniu îna­inte de acel episod. Totul a ieşit la iveală când FBI-ul a descoperit că, în nişte înregistrări cu clanul Gambino, cineva pomenea de o victimă a lor – „un pămpălău total diferit de eroul de pe ecran“. Da, era Seagal, cel care avea afaceri cu Julius Nasso, un apropiat al familiei de mafioţi Gambino şi cel care-i finanţase şi produsese mai multe filme.

Nu e limpede dacă Seagal a ştiut de la bun început că se asociază cu un mafiot. Cert e că, de la un anumit punct, alegerea aceasta a înce­put să-l usture. Astfel, Julius a complotat cu alţi gangsteri pentru a mai stoarce nişte bani de la el – forţându-l să facă filme cu o echipă de oameni ai mafiei. Filme proaste, de­sigur. Ceea ce ar explica mai multe alegeri de pelicule dubioase în care acesta a jucat. Astfel, Seagal a devenit una dintre victimele strategiei clanului Gambino de a se infiltra în industria fil­mului pentru a face şi acolo profit. Iar în 2003, actorul a apărut ca martor al statului în procesul împotriva mai multor gangsteri, printre care şi Peter Gotti, fratele faimosului boss mafiot John Gotti. Steven a declarat atunci că a fost amenin­ţat de Anthony „Sonny“ Ciccone să plătească familiei Gambino câte 150.000 de dolari pentru fiecare film pe care-l făcea cu Julius Nasso. Tot atunci actorul a mărturisit că de aceea are per­mis de port armă. Pentru a-şi proteja viaţa. „Am mereu pistolul la mine“, a declarat Steven.

Jerry Orbach

Da, tocmai el, cel care a avut, paradoxal, rolul principal în Lege şi ordine. Jerry a avut legături cu familia Colombo şi chiar s-a întâlnit cu membrul acestui clan, Joey Gallo, ca să se pregătească pentru rolul din The Gang That Couldn’t Shoot Straight. Iar de-aici povestea devine dubioasă. Fiindcă cei doi au devenit prieteni, într-atât încât Jerry a fost martor la asa­sinarea lui Joey, care a avut loc la Umbertos Clam House. Re­acţia sa nu l-a ajutat deloc: Orbach a refuzat să coopereze cu poliţia. Actorul a murit în 2004 de cancer la prostată, luând cu el în mormânt ceea ce a văzut la Umbertos.

James Caan & Joe Pesci

Doi actori foarte talentaţi şi carismatici, care nu doar au jucat mafioţi. Cel puţin James are şi îndelungate prietenii în lumea crimei organizate. Doar trebuie să se inspire de undeva în interpretarea personajelor, nu? Ei bine, James e pri­eten cu cei din clanul Colombo de la începutul anilor ’70, după cum a declarat chiar el. Iar pentru această prietenie, şi-a pus numele la bătaie, căci de câte ori Andy „Mush“ Russo, membru al acestui clan, a avut probleme cu legea, el a sărit public în apărarea lui. Asta s-a întâmplat cel mai recent în 2011, în urma acţiunii de proporţii a FBI-ului, când Andy şi alţi 125 de mafioţi au fost arestaţi în New Jersey. James s-a oferit atunci chiar să-i plătească cauţiunea naşului. Vorbim de Andy, naşul lui Scott, fiul lui James. Na­şul de botez, mai departe nu ştim... Mai mult, starul de 75 de ani care l-a interpretat pe Sonny Corleone în The Godfather are şi apucături de mafiot. La Hol­lywood se ştie că el a plătit un un bătăuş ca să-l sperie pe colegul de breaslă Joe Pesci în urma unei neînţe­legeri între ei, din cauza căreia Caan a fost nevoit să plătească o notă usturătoare la hotel.

Şi ei au avut legături cu mafia

The Beatles. Ei au fost ţinta celor mai sângeroşi gangsteri din istoria Regatului Britanic – vorbim de fraţii Kray, mai cunoscuţi la noi după filmul Legend, cu Tom Hardy în dublu rol. Se spune că Ronnie Kray l-ar fi vizitat pe managerul Beatleşilor, Brian Epstein, expunându-i un plan de dezvoltare prin care ar fi încasat, desigur, şi gangsterii. Enervat de respingerea lui Epstein, Ronnie a înşfăcat un prieten al managerului aflat în încăpere şi i-a înfipt un cui în obraz. Salvarea lor a fost chiar succesul neaşteptat al Beatleşilor. Fraţii Kray şi-au dat seama că „prăjitura“ explodase şi s-au retras.

Frank Sinatra. Legenda jazz-ului a rămas în istorie ca fiind prieten cu cei din familia Gambino, dar şi Moretti, Genovese şi Colombo. La Cosa Nostra îl iubea cu totul. La fel şi gangsterii celebri Bugsy Siegal şi Lucky Luciano. Există chiar legenda că personajul Johnny Fontaine din Naşul a fost inspirat de el.

Liz Hurley. Englezoaica s-a iubit cu un mafiot ca-n filme. Este vorba despre Dominic „Donnie Shacks“ Montemarano, care a fost unul dintre capii clanului Colombo. Actriţa a avut o idilă cu el în 2001.

Liza Minnelli. Înaintea lui Liz a existat, însă, Liza, cea care s-a iubit cu Gianni Russo, membru al clanului Gambino şi, de asemenea, actor (acesta a avut un rol în Naşul).

Robert De Niro. Celebrul actor a recunosct că are legături cu mafia... strict profesionale! Astfel, el a povestit că, pentru rolul din Analize This, a petrecut mult timp cu „Fat Andy“ Ruggiano ca să se documenteze pentru rolul său. Că apoi au devenit prieteni şi unii l-au asociat pe star cu familia Gambino, asta e altă problemă.

Mai multe