Magda Pălimariu nu mai apare pe sticlă. De ce a fost înlocuită

23 martie 2022   News

Magda Pălimariu a decis să îşi urmeze soţul şi să se mute în Norvegia, aşa că pentru un timp nu va mai prezenta rubrica Meteo la Pro TV.

Ionuţ Eriksen, soţul vedetei, este CEO la un lanţ de clinici şi laboratoare dentare, dar şi Preşedintele al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române în Oslo.

”Mi-aţi tot scris în ultima perioadă şi vreau să vă zic aici, tuturor, că ne vom vedea în continuare şi abia aştept să mă reîntâlnesc cu voi!

Însă este adevărat că în următoarea perioadă voi fi mai mult plecată din ţară, dar ştiţi că rubrica Meteo face parte din viaţa mea şi nu o să renunţ la întâlnirile cu voi! Aşadar, în următoarea perioadă voi sta mai mult timp în Norvegia, să ma bucur de locurile frumoase de aici, sa petrec mai mult timp în ţara din care face parte familia mea acum şi să mă acomodez cu clima şi felul în care trăiesc oamenii in aceste locuri. Va îmbrăţişez cu drag pe toţi şi ne vedem pe Facebook şi pe Instagram în continuare!”, spune Magda.

Prezentatoarea recunoştea de curând că e îndrăgostită de Norvegia. “Îmi place foarte mult, este o a doua casă pentru noi şi, aşa cum am mai spus, îmi place mult în Oslo şi împrejurimi. Pot să stau la malul mării, iar la 10 - 15 minute pot merge să schiez, în Holmenkollen. Norvegia este o ţară deosebită, cu multe atracţii turistice şi locuri care merită vizitate, cum ar fi fiordurile. Iarna este o minunăţie să poţi sta în igluuri şi să vezi Aurora Boreală”, spunea ea pentru OK!

Magda va fi înlocuită la Pro TV de Iulia Pârlea.

Mai multe