Majestatea Sa Margareta și Principele Radu aniversează 27 de ani de la istorica lor nuntă

21 septembrie 2023   News

După momentul Revoluției, a fost prima căsătorie din sânul Casei Regale române, chiar dacă nu a avut loc în România.

Moment aniversar pentru cuplul regal român. În urmă cu 27 de ani, Regele Mihai și Regina Ana se bucurau să aibă, din nou, o nuntă în familie, dar mai presus de toate era vorba despre căsătoria fiicei lor celei mari, Margareta - la acea vreme purtând titlul de Principesă Moștenitoare - și de prima nuntă din sânul Casei Regale române de după căderea comunismului.

Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu s-au întâlnit pentru prima oară în ianuarie 1994, la un orfelinat din București. După câteva zile, ei s-au reîntâlnit pe scena Galei UNITER. Apoi, după doi ani de curte, logodna a avut loc la Versoix, pe 10 iunie 1996, dată aleasă pentru a coincide cu ziua nunții Regelui Mihai și a Reginei Ana, în anul 1948.

Căsătoria civilă a avut loc la Versoix, în ziua de 24 iulie 1996. Cununia religioasă a avut loc la biserica ortodoxă Sfântul Gherasim din Lausanne, oficiată de Mitropolitul Damaskinos al Elveției, de protopopul român ortodox al Elveției, părintele Adrian Diaconu, și de parohul bisericii, părintele Alexandru Iosiffidis.

În cadrul slujbei religioase, Margareta a fost însoţită de Regele Mihai, care i-a fost şi naş în prima parte a ceremoniei verighetelor, alături de Regele Constantin al II-lea al Greciei, care i-a fost naş in cadrul ceremoniei coroanelor de aur, potrivit ritualului regal.

La ceremonie şi la petrecerea care a urmat au participat peste 250 de invitaţi, membrii ai familiilor regale din întreaga lume printre care s-au numărat Regina Sofia a Spaniei, Infanta Elena a Spaniei, Ducesă de Lugo, Henric, Marele Duce de Luxembourg alături de Maria Teresa, Principele Alexandru şi Principesa Catherine ai Serbiei, Împărăteasa Farah a Iranului, Regele Constantin al II-lea al Greciei și Regina Anne-Marie, Prinţesa Irene a Greciei şi Danemarcei, Principele Hassan şi Principesa Sarvath ai Iordaniei, Maximilian, Mare duce de Baden, Principesa Chantal a Franţei, alături de români veniţi  din toată Europa.

Luna de miere şi-au petrecut-o în Iordania la Amman, dar şi la Aqaba, pe malul Mării Roşii şi Mării Moarte, timp de 18 zile, la invitaţia Familiei Regale Iordaniene.

În urmă cu doi ani, la Nunta de Argint, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu și-au înnoit jurămintele în parcul Castelului Săvârșin.

Foto: Alain Morvan

Mai multe