Mama Dragonilor din „Game of Thrones“ şi-a dorit moartea: „I-am rugat pe medici să mă lase să mor“! Drama trăită după ce a fost operată pe creier
Pe actriţa britanică Emilia Clarke, în vârstă de 32 de ani, multă lume o cunoaşte datorită rolului din „Game of Thrones“, acolo unde era Mama Dragonilor. Însă, puţini ştiu drama prin care a trecut ea!
Zilele trecute, într-un editorial pentru The New Yorker, Emilia Clarke a dezvăluit că a avut două anevrisme care i-au pus viaţa în pericol şi că a suferit, în ultimii ani, trei operaţii pe creier. Potrivit actriţei, problemele ei au apărut în anul 2011, atunci când, după o filmare, a leşinat într-o toaletă, din cauza durerilor de cap insuportabile.
„Chiar când toate visurile mele din copilărie păreau să devină realitate, aproape că mi-am pierdut minţile şi apoi viaţa. Nu am vorbit niciodată în public despre această poveste, dar acum este timpul“, şi-a început ea povestea. Apoi, a dezvăluit că medicii au diagnosticat-o cu hemoragie subarahnoidă, o afecţiune gravă care poate duce la comă şi paralizie. Mai mult decât atât, potrivit doctorilor, una din trei persoane care are această problemă moare!
Vorbind despre operaţie, Mama Dragonilor din „Game of Thrones“ a afirmat că medicii nu i-au deschis craniul şi că totul a durat aproximativ trei ore, dar după ce şi-a revenit din anestezie, durerile erau şi mai mari.
„Nu ştiam unde sunt, nu vedeam bine, aveam un tub băgat pe gât, mi-era greaţă şi nu mă puteam mişca. După câteva zile mi-au spus că perioada critică trece după două săptămâni, iar dacă reuşesc să o depăşesc cu minime complicaţii, şansele mele să mă recuperez complet sunt mari. Făceam exerciţii cognitive, iar o asistentă m-a întrebat cum mă cheamă. Numele meu complet este Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke. Nu mi-am putut aminti, din gură îmi ieşeau doar cuvinte fără sens şi nu mai puteam vedea aproape deloc. Niciodată nu am simţit o asemenea frică, îmi puteam vedea viaţa şi îmi dădeam seama că nu merită să o trăieşti aşa. Sunt actor, trebuie să-mi pot aminti replicile, iar acum nu-mi pot aminti nici măcar numele. Sufeream de afazie, o consecinţă a traumei pe care creierul meu o suferise în timpul operaţiei. În cele mai rele momente, am vrut să se termine totul. I-am rugat pe medici să mă lase să mor. Munca mea, visul meu despre cum va fi viaţa mea, era centrată pe comunicare. Fără ea, eram oricum pierdută“, a spus Emilia Clarke.
Din păcate pentru actriţă, în timpul operaţiei, doctorii au descoperit încă un anevrism, dar mai mic, pe cealaltă parte a creierului, şi i-au spus Emiliei că sunt două variante: rămâne latent sau poate exploda! Cu toate că una dintre variante era greu de suportat, Emilia Clarke a revenit pe platourile de filmare, însă în 2013 a fost operată din nou, deoarece anevrismul crescuse. Cu toate că totul trebuia să decurgă normal, operaţia nu a fost reuşită, astfel că actriţa a ajuns de urgenţă, pentru a treia oară, pe masa de operaţie.
„Când m-am trezit am început să urlu de durere. Intervenţia fusese ratată. Avusesem o hemoragie masivă, iar medicii mi-au spus clar că şansele să supravieţuiesc sunt minime dacă nu mă operez din nou. De această dată însă trebuia să ajungă la creierul meu prin metoda tradiţională – să-mi despice scalpul. Iar operaţia a fost făcută de urgenţă“, a mai dezvăluit actriţa.
Mama Dragonilor din „Game of Thrones“ a dat asigurări că acum se simte bine şi că este în afara oricăriu pericol şi le-a mulţumit medicilor că au reuşit să o salveze.