Mama lui Răzvan Ciobanu: „Când era mic, făcea rochii păpuşilor din capotul meu şi mi-a furat toate bijuteriile“
Pe el îl ştie toată lumea şi îl apreciază pentru creaţiile sale vestimentare. Însă pe mama lui a ţinut-o departe de ochii presei. Până acum, când a mers împreună cu ea în emisiunea lui Teo Trandafir.
Pe el îl ştie toată lumea şi îl apreciază pentru creaţiile sale vestimentare. Însă pe mama lui a ţinut-o departe de ochii presei. Până acum, când a mers împreună cu ea în emisiunea lui Teo Trandafir.
Răzvan Ciobanu a apărut ieri, în premieră, alături de mama sa în emisiunea „Teo Show“ de la Kanal D.
Prima mărturisire a Elenei Ciobanu despre designer a fost aceea că bluza pe care a purtat-o cu această ocazie este prima haină pe care i-a croit-o fiul ei.
„Răzvan nu mi-a făcut până acum nicio haină, niciodată!“, a mărturisit ea la Kanal D.
Elena Ciobanu a povestit despre Răzvan că era pasionat de modă încă de când avea doi anişori.
„Era un copil minune! Nu ştia să spună decât «mama», «papa» şi desena. Pălării, pantofi, genţi, eram nebună, toată casa era plină de hârtii! Cred că avea doi ani, nu ştiu dacă avea mai mult, nu vorbea bine, dar desena!“, i-a mărturisit ea lui Teo Trandafir.
Când a mai crescut, Răzvan a început să facă rochiţe pentru păpuşi. Materialele erau fie perdelele din casă, fie hainele mamei sale.
„Când era mic, Răzvan făcea rochii păpuşilor din capotul meu. (...) Aveam un eveniment şi să ne îmbrăcăm să mergem la eveniment. M-am îmbrăcat (n.r.: o rochie) şi pe spate nu aveam nimic, decât o gaură mare. Îşi făcuse din ea o rochie la o păpuşă, cred că avea vreo opt ani. Am înnebunit, acum mă amuză, dar îţi dai seama atunci cum eram? Eram nebună nu mai ştiam ce să fac cu el! Nu mai spun că mi-a mai tăiat şi alte chestii“, a mai spus râzând Elena Ciobanu.
La fel de atras era şi de bijuteriile mamei, pe care le-a făcut cadou colegelor.
„În clasa a doua sau a treia şi-a adus prietenele în casă, a scos toate gablonţurile pe care le aveam, tot argintul şi le-a dat lor. Am plecat într-o vizită, soţul meu i-a găsit pe toţi în casă“, a povestit mama sa, amintindu-şi şi de pasiunea lui pentru parfumuri. „Răzvan se dădea cu toate parfumurile mele! Când intrai la noi, mirosea a parfum, făcea baie în fiecare zi în parfum“.
Dar, aşa cum o supăra, ştia să o şi împace.
„Tot timpul îmi spunea:«Te iubesc, mami, te iubesc, mami!» şi îmi pupa mâinile. Indiferent ce boacănă făcea, uitam“, a spus mama lui Răzvan Ciobanu în timpul aceleiaşi emsiuni.
Foto: pagina personală, Teo Show