Marcat de drama de la Caracal, Codin Maticiuc a dezvăluit că are, de fapt, doi copii

29 iulie 2019   News

Vedetele din ţara noastră au vorbit, în ultimele zile, despre cazul crimelor din Caracal, punând la zid autorităţile care nu au intervenit la timp, astfel că o fetiţă de 15 ani care ceruse ajutor la 112 nu a putut fi salvată la timp.

Potrivit televiziunilor de ştiri, autorităţile au acţionat după 19 ore de la primirea apelurilor de urgenţă, astfel că Alexandra Măceşanu a fost bătută, violată şi ucisă de Gheorghe Dincă.

Una dintre vedetele care au reacţionat după drama de la Caracal este Codin Maticiuc, care vrea să afle cine sunt poliţiştii care nu şi-au făcut treaba şi să anunţe public numele acestora. Printre rândurile scrise pe Facebook de Codin Maticiuc, vedeta a făcut şi o dezvăluire: are, de fapt, doi copii.

În luna aprilie, toată presa din ţara noastră nota că bărbatul poreclit în lumea mondenă Poponeţ a devenit pentru prima dată tată, după ce a venit pe lume Smaranda, fetiţa lui. Însă, acum el a scris pe Facebook că are şi un băiat în vârstă de 9 ani!

„Vreau să ştiu numele celor de la Caracal. Ştiţi ce s-a întâmplat. Fetiţa a sunat de trei ori la 112 la ora 11. Nu vreau să vorbesc despre monstrul din casă. Ei vor exista mereu. Nu vreau să vorbesc nici măcar despre sistemul incompetent care a găsit adresa atât de bine descrisă de fetiţă abia la ora 03. Vreau să vorbesc despre poliţiştii ajunşi la faţa locului la ora 03 şi au aşteptat mandatul procurorului sau ce morţii lor au aşteptat până la ora 06, în timp ce din casă se auzea «Lasă-mă, că mă omori!». Vreau să ştiu cine sunt ei. Vreau să ştiu cine sunt aceşti miliţieni care nu şi-au aruncat straiele de gabori şi pistoalele, nu au pus mâna pe pari şi n-au intrat peste monstru în bârlog, dacă chiar considerau că n-au dreptul de a interveni ca poliţişti. Cu orice risc. Cu riscul de a fi daţi afară sau chiar arestaţi apoi. Cine avea curajul s-o facă dacă o salvau? Cine avea curajul să îi transforme din eroi în martiri şi să-şi semneze propria condamnare?! Vreau să ştiu cine sunt băieţeii ăia care au patrulat în siguranţă prin faţa casei. Îmi doresc să fi fost eu în locul lor. Sau câţiva băieţi răi cu infracţiuni la activ pe care-i cunosc. Sau chiar Marian Godină. Sau măcar băiatul meu de 9 ani, cu doi colegi de la şcoală. Oricine cred că făcea mai mult. Vreau să ştiu cine sunt ei. Nume, prenume, grad şi poze. Vreau să îi fac celebri. Vreau să îi recunoască lumea pe stradă. Daţi un share, poate îmi scriu oamenii care îi cunosc. Vecini, jurnalişti, ceva...Vedete îi fac“, a scris Codin Maticiuc pe Facebook.

Mai multe