Mare in RO: Mihai Albu, designer de Cartea Recordurilor

Apariţii în reviste străine prestigioase şi în cataloage exclusiviste, unde au fost selectaţi doar cei mai buni creatori de încălţăminte din lume, două recorduri mondiale, multă îndrăzneală, imaginaţie şi inovaţie. Şi totul pornind de la regulile de proiectare din arhitectură.

Este cel mai cunoscut designer român de în­călţăminte, supranumit pe bună dreptate „ar­hitectul de pantofi“. Fiindcă, de fapt, ceea ce l-a definit de la bun început şi propulsat în lumea designului de încălţăminte a fost arhitectu­ra. Aşa a şi început drumul lui: cu studiile de specialitate de la Institutul de arhitectură „Ion Mincu“. „Am avut dintotdeauna o pasiune către desen, linie, umbră, proporţie. De aici a pornit totul. Am ales să urmez studiile Insti­tutului de Arhitectură şi, concomitent, am lu­crat şi pentru Fondul Plastic, am avut expoziţii personale de corpuri de iluminat, de marochi­nărie, de tot felul de piese decorative. Dar, la un moment dat, gândirea mi-a migrat foarte tare înspre designul de modă. Şi lucrurile aşa au evoluat. A trebuit să aleg dacă îmi deschid birou de arhitectură sau merg pe design de produs. Toată greutatea alegerii a venit chiar în perioada revoluţiei din 1989, când nu prea puteai să optezi pentru un anumit drum prea uşor, fără să experimentezi. Au fost vremuri grele, dar a funcţionat.“

Şi a funcţionat atât de bine, încât numele lui a făcut înconjurul lumii, impresionând cu viziunea lui originală, prin care a dat naştere unei întregi lumi într-un singur obiect de încălţăminte. So­fisticat, imaginativ, cu tocuri dispuse invers, diverse supra­puneri de platforme, mixuri de metalic cu mat, combinaţii neaşteptate de culori, linii în stil Gaudi sau cubist, elemente fanteziste, toate se amestecă abracadabrant în creaţiile lui Mihai Albu, rezultând ceea ce el a numit… un haos contro­lat. Ori adevărate megastructuri cu care a câştigat premii şi chiar a stabilit două recorduri mondiale pentru cele mai înalte obiecte de încălţăminte, ridicate la 31 şi ulterior 37 cm. Chiar şi în timp ce noi stăteam de vorbă la biroul lui, pantofii lui călătoreau prin întreaga lume, la expoziţii din Anglia, Germania, Austria, Japonia ori Qatar. „Pentru orice produs, pornesc de la regulile de proiectare din arhitectură. Privesc pantoful ca pe o casă mai mică“, explică Mihai. „Sunt mulţi arhitecţi printre designeri – începând cu Gianfranco Ferré şi Tom Ford. Arhitecţii au o altfel de abordare, se mer­ge mult pe proporţie, pe un rafinament al liniilor. Cei care au şcoli de artă sunt mai evazivi un pic. Merg pe linia aleatorie, nu riguroasă. Sunt gândiri diferite. Arhitecţii sunt mai teh­nici, îşi pun diverse probleme de mutare a fizicii pantofului, de găsire a altui centru de greutate, se gândeşte un pic mai tehnologic.“

Un pic mai mult, chiar, căci Mihai cunoaşte de la A la Z tot procesul tehnologic. Altfel n-ar şti cât de departe poate merge în experimentele lui. Fiindcă, de fapt, asta face în la­boratorul lui de creaţie. Îi place să forţeze liniile, să spargă bariere, să foreze terenuri noi. Iar uneori această activitate de explorare nu-ţi aduce doar zâmbetul pe buze. Cum s-a în­tâmplat chiar atunci când ne-am întâlnit. Mihai lucra la co­menzile clientelor fidele, dar şi la colecţia de primăvară-vară, pentru care unele idei încă nu se legaseră aşa cum îşi dorea. „În două săptămâni se va contura, însă. Nu e întotdeauna uşor. Fiindcă provocarea este să rămâi ingenios. Roata e într-adevăr rotundă, nu eşti singurul care are idei şi atunci trebuie să fii foarte atent. De-asta este foarte important să fii documentat, pentru că sunt foarte multe ateliere de crea­ţie în lume unde designerii pot merge pe aceeaşi idee, poate în acelaşi timp cu tine, poate la diferenţă de câţiva ani. Asta este căutarea continuă a unui designer adevărat: să lucreze ce nu s-a mai făcut. Dacă lucrezi ce s-a mai făcut, devii un producător de rând. Iar tu trebuie să realizezi lucruri pe care un astfel de producător nu le poate face sau le poate face, dar fiind costurile foarte mari, îi devin nerentabile!”

25 years in Fashion

Moda la noi a avut vremuri grele, apoi mai bune. Acum iar mi se pare că sunt vremuri puţin mai grele. După criză, româncele au gustat ceva mai puţină modă şi au ales lucruri mai comerciale, la preţuri mai accesibile. Asta s-a simţit foarte tare timp de vreo doi ani şi nu doar în vânzări, ci chiar în abordarea preţului, a modelelor pe care le poţi face, fiindcă cele elaborate costă mai mult. Dar încetul cu încetul ne vom reveni.

I wish…

Mi-ar plăcea să treacă vreo 4-5 ani şi să se poarte din nou tocuri foarte înalte şi platforme, fiindcă aşa mă pot exprima mai bine. Cu cât tocul e mai înalt, ai loc să te joci, să compui... Acum tendinţele de apropiere de sol, unde tocul poate fi de maximum 11 cm, mă îngrădesc. Când vorbim de tocuri între 18 şi 25 cm e ca şi cum ar fi doi pantofi, unul peste altul. Mi-a plăcut perioada în care s-au purtat platformele, a durat vreo şase ani. Aşa am şi ajuns la cele două recorduri mondiale de înălţime. Încălţămintea care face înconjurul lumii este cea pe tocuri foarte înalte. Sigur, orice pantof, şi de 5-6 cm, poate arăta bine, mergând pe proporţii şi alăturări de culori. Dar nu pot fi la fel de interesanţi ca cei înalţi.

Every story IS unique

Sunt 22 de oameni în spatele brandului meu. Nu-mi trebuie mai mult, pentru că noi nu lucrăm serie, ci serie scurtă şi unicat. Asta mi-am dorit. E foarte greu să lucrezi unicat şi doar pe comandă. Eu am renunţat complet la linia comercială de câţiva ani. Nu m-am regăsit, nu mi-a plăcut, am avut mai multe magazine, începusem să pierd mult din idei. Mie îmi place să concep modele unicat, personalizate, începând de la prinderi, culoare, accesorii. La noi se iau măsurile exacte pe piciorul stâng şi pe cel drept, pentru că degeaba şi-ar dori o clientă un anumit model. Poate nu vine bine pe fizionomia piciorului ei. Noi îl adaptăm ca să aibă acelaşi efect, dar pe piciorul ei. Asta e ceva ce nu găseşti în altă parte. Marile case de modă lucrează în serie uluitor de mare. La noi, fiecare produs se execută de la început până la sfârşit manual. Nu există niciun utilaj de serie.

Ce pantofi poartă MihaiAlbu

Nu lucrez încălţăminte bărbătească, deşi am făcut o încercare. Am realizat odată o pereche de pantofi de care n-am fost deloc mulţumit. M-am blamat şi m-am certat şi mi-am zis că n-am să mai fac asta, fiindcă e limpede că ochiul şi mintea mea sunt croite să gândesc încălţăminte pentru femei. E bine să faci ceea ce ştii mai bine. Şi mărturisesc că nici nu am un designer preferat de pantofi bărbăteşti. Încălţămintea sport, casual, de zi o iau din străinătate. Pentru cea de seară, elegantă, de costum, am un brand local care lucrează unicat pentru mine.

Favourite Designers

Dacă un designer te impresionează cu o colecţie, în sezonul următor poţi fi dezamăgit total de el. A fost o vreme când l-am urmărit, de pildă, pe Nicholas Kirkwood, care a avut câţiva ani extraordinari. Acum nu mai e la fel. Mai aşteptăm de la el. Mai e Anastasia Radevich, care a avut vreo trei ani explozivi. S-a consumat un pic, trebuie să schimbe ceva. În fiecare sezon mă impresionează altcineva (n.r. Mihai Albu este prezent alături de cei doi şi de alte nume mari, precum Manolo Blahnik, în enciclopedia Shoegasm - foto jos).

Money, money, money.

„Banii se fac din cantitate. Nu din unicat. Cine lucrează unicat sau serie scurtă o face din pasiune. Dacă pasiunea asta e remunerată satisfăcător e OK. Dar dacă vrei să faci bani mulţi, faci producţie!

Abroad.

„Prioritară pentru mine este piaţa românească. Dar am cliente în toată lumea, multe fiind românce. În Hong Kong vând cel mai mult în străinătate, acolo am contract de exclusivitate cu o firmă care promovează liniile mele de încălţăminte. Dar vând bine şi în Japonia, şi în SUA.“