Maria Callas, forţată de mama prostituată să se culce cu soldaţii nazişti în timpul războiului

5 noiembrie 2021   News

Născută Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, pe 2 decembrie 1923, Maria Callas a fost probabil cea mai faimoasă cântăreaţă de operă din istorie. A devenit cunoscută pe scenele din Italia, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, când a impresionat cu vocea sa în opere precum "Medea", "Tosca" şi "La Traviata". Totuşi, mai spectaculoasă decât cariera sa a fost viaţa ei privată!

De fapt, întreaga viaţă a Mariei Callas depăşeşte dramatismul operelor pe care le-a interpretat! Câteva scrisori nepublicate până acum, scrise de Callas şi găsite de Lyndsy Spence, autorul cărţii "Cast a Diva: The Hidden Life of Maria Callas", scot la iveală exact această latură necunoscută a divei.  

Părinţii lui Callas erau nişte imigranţi greci care s-au mutat în Statele Unite cu numai câteva luni înainte ca Maria să vină pe lume. Încă din primii ei ani de viaţă, micuţa demonstra un talent muzical ieşit din comun.

Activitatea preferată a fetiţei era să asculte discurile cu opere ale părinţilor ei, în mod special melodia "La Paloma". Micuţa privighetoare a câştigat câteva concursuri muzicale şi participa adesea la tot felul de emisiuni radiofonice pentru copii. De la vârsta de 7 ani, a început lecţiile de pian, lucru care i-a cizelat şi mai mult talentul muzical.  

În 1937, părinţii Mariei, Evangelia şi George Kalogeropoulos, s-au separat, iar mama ei s-a decis să se întoarcă în Grecia cu cele două fiice ale ei. În Europa, Callas a început studiul cu Elvira de Hidalgo, o soprană de coloratură provenită din Spania, care a devenit esenţială în cariera Mariei Callas.

Drame personale

La 16 ani, Callas a debutat în Atena, cu un mic rol în "Boccaccio", după care, ani mai târziu, s-a făcut remarcată cu rolul principal din "Tosca". Succesul şi celebritatea le-a dobândit abia când s-a mutat în Italia, după război, conform celor publicate de Encyclopedia of World Biography. Totuşi, nici măcar atunci viaţa ei nu era deloc perfectă...

Biograful Lyndsy Spence susţine că Maria n-avea deloc o relaţie bună cu mama ei, care lucra ca prostituată în timpul războiului şi o şantaja pe fiica sa cu fiecare ocazie posibilă. Mai mult, Evangelia a forţat-o pe Maria să se culce cu soldaţii nazişti în timpul războiului. Apoi, după ce Maria devenise cunoscută, Kalogeropoulos a încercat s-o şantajeze pe faimoasa Callas şi chiar a reuşit să vândă presei tot felul de frânturi din viaţa lor de familie.  

Mama Mariei i-a scris, la un moment dat, fiicei sale: „Ştii ce fac artiştii care provin din medii modeste atunci când devin bogaţi? În prima lună, îşi cheltuie banii pentru a le cumpăra părinţilor o casă şi a-i răsfăţa cu tot felul de obiecte de lux... Ce ai de spus despre asta, Maria?”

Din păcate, tatăl cântăreţei n-a fost nici el mai breaz. George Kalogeropoulos i-a scris şi el o scrisoare celebrei lui fiice, în care i-a spus că se află pe moarte într-un spital. Impacientată, Maria a încercat să descopere ce se întâmplase cu tatăl ei şi şi-a dat seama că acesta suferea de o mică problemă medicală, viaţa lui era era deloc în pericol.

Callas a scris şi ea, la un moment dat, în acele scrisori că se săturase de părinţii ei egoişti şi nu mai voia să aibă nimic de-a face cu ei. „Sper că jurnaliştii nu-şi dau seama de situaţia dintre noi! Dacă ajung să afle, voi blestema momentul în care am descoperit că am părinţi!”, a publicat The Guardian parte din scrisorile celebrei cântăreţe de operă.

Foto - Profimedia

Mai multe