Maria Dinulescu: „Nu mai eram pe val“
Revenită în ţară pentru o perioadă, actriţa a spus că a plecat din România pentru că nu mai mai făcea filme de mai mult de un an de zile. Şi, chiar dacă parcursul ei la Hollywood e unul anevoios, cel puţin acolo lucrurile se mişcă înspre bine.
Revenită în ţară pentru o perioadă, actriţa a spus că a plecat din România pentru că nu mai mai făcea filme de mai mult de un an de zile. Şi, chiar dacă parcursul ei la Hollywood e unul anevoios, cel puţin acolo lucrurile se mişcă înspre bine.
„Multă lume zice că «erai pe val, una dintre cele mai bune actriţe din România şi ai plecat, de ce?». O să spun un lucru pe care nu l-am spus niciodată în presă şi în mod obişnuit îmi place ca întotdeauna în interviurile pe care le am live să aduc o informaţie pe care nu o dau altfel. Nu mai eram pe val. Asta nu ajunsese încă în media, dar nu mai făceam filme de un an, un an şi jumătate şi nici nu mai primeam altceva şi am simţit că este momentul, din punct de vedere marketing, pentru mine, să plec nu când nu mă mai vrea lumea, ci când simt că lucrurile nu se mai întâmplă“, a mărturisit Maria Dinulescu în cadrul unei întâlniri cu studenţii de la actorie şi cu publicul interesat de domeniul cinematografiei, desfăşurată marţi seară la Institutul Cultural Român din Bucureşti.
„My «American dream» este să muncesc. Nu contează unde, dacă am primit o audiţie şi trebuie să muncesc, sunt cea mai fericită în momentul acela. Cred că trăiesc «american dream», dar din punctul meu de vedere“, a mai spus ea, citată de realitatea.net.
Totodată, actriţa a ţinut să precizeze că, uneori, nu mai eşti dorit „nu pentru că eşti slab, nu pentru că nu mai eşti talentat, ci pur şi simplu eşti un produs care la un moment dat se uzează din punct de vedere business“.
Ea a dorit să le ofere tinerilor actori aflaţi la început de drum sfaturi despre cum trebuie „să se vândă" şi, în special, cum să se prezinte în lumea filmului din America, le-a spus care sunt greutăţile întâmpinate de un actor în Cetatea Filmului, modul în care trebuie să vorbească cu producătorii şi ce ar fi bine să facă pentru a fi descoperiţi şi distribuiţi în filme.
De asemenea, actriţa le-a prezentat tinerilor modul în care trebuie să-şi pregătească fotografiile pentru un casting, precizând că ce se cere în America este total diferit de ce se cere în Europa, dar şi cum trebuie să arate un website de prezentare sau modul în care trebuie să fie îmbrăcaţi când se prezintă la audiţii.
„În Los Angeles sunt aproximativ 500 de noi roluri pe zi pentru TV, film, teatru, print sau reclame. Sunt 800 de oameni care sunt trimişi, electronic, pentru un rol, din care se aleg numai 40 care vin în următoarea zi la audiţie. Sunt 40 de audiţii pe rol, cu 500 de roluri noi, sunt 2.000 de audiţii pe zi. Sunt aproximativ 400 de agenţii în LA, care reprezintă 120.000 de actori şi aproximativ 80.000 de actori care nu au reprezentanţi, adică ei nu ajung la niciun casting. (...) Deci, statistic, dacă toate lucrurile ar fi egale ca talent, accent şi naţionalitate, şansele ar fi de 10% pentru a lua o audiţie pe zi şi de 0,25% să şi primeşti audiţii. (...) Un actor normal ar trebui să aibă şanse să meargă la 36 de audiţii pe an şi să câştige una singură“, a încheiat ea.
Maria Dinulescu a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, la clasa profesorilor Sanda Manu şi Ion Cojar. A jucat în filme de mare succes, precum „California Dreamin’“ şi „Poveste de la scara C“ ale regretatului regizor Cristian Nemescu, „Trafic“ al lui Cătălin Mitulescu şi în „Pescuit sportiv“ al lui Adrian Sitaru, rol ce i-a adus premiul de Cea mai bună actriţă la Festivalul de la Buenos Aires.
Foto: pagina oficială