Mariana Bitang, în lacrimi la Antena 3

8 iunie 2016   News

Invitată în platoul emisiunii “Sinteza zilei”, antrenoarea lotului de gimnastică a plâns în direct, sub presiunea momentului.

Mihai Gâdea a prezentat aseară, la Antena 3, o nouă faţă a scandalului care a tulburat gimnastica din România, odată cu publicarea controversatului volum semnat de fosta gimnastă Maria Olaru, „Preţul aurului – Sinceritate incomodă“.

După ce a prezentat performanţele antrenorilor Octavian Belu şi Mariana Bitang, care le-au adus românilor cele mai multe bucurii, gazda emisiunii „Sinteza zilei“ le-a invitat pe gimnastele Corina Ungureanu, Monica Roşu, Sandra Izbaşa, Cătălina Ponor şi, prin telefon, Andreea Răducan şi Gina Gogean, să spună propria versiune vizavi de tratamentul din cantonamentele de la Deva.

Invitat în emisiune, Octavian Belu a povestit cu mâhnire cum presa din România s-a folosit de imaginea lui şi a Marianei Bitang de fiecare dată când „cineva, pe undeva, şi-a adus aminte că a primit o corecţie la un antrenament”.

„Împart şi am împărţit că toate aceste medalii nu le-am obţinut eu singur, Nu sunt din vina mea. Sunt atât de mulţi alţi antrenori şi fiecare a încercat să pună o cărămidă la acest edificiu. (...) Am împărţit cu toţii palmaresul fantastic al gimnasticii româneşti, dar în final, tot pe noi doi ne prezintă. Din punct de vedere al imaginii, eu nu mai am nimic de pierdut. Eu nu mai sunt în sistem“, a spus Octavian Belu. „Cel mai mult doare că oameni din sport au spus aşa: că ne-am făcut idoli falşi şi bucurii false“.

Octavian Belu a explicat răspunderea uriaşă care stă pe umerii antrenorilor care au în grijă şi în formare „chiar şi 16 fetiţe minore, aflate în perioada cea mai dificilă a pubertăţii“, pentru care trebuie să impui restricţii în timpul cantonamentelor.

„Noi nu mai suntem în sistem. Cei care vor să reformeze sistemul ăsta să o facă!“, a mai spus Octavian Belu.

„Indiferent ce se spune, nimeni nu are dreptul să încerce să ia din strălucirea acestor medalii pentru care aceşti copii au muncit. Ce m-a durut cel mai mult a fost că oameni din sport au spus aşa: că ne-am făcut idoli falşi, şi bucurii false şi emoţii false“, a mai spus Octavian Belu. „Noi am fost o familie şi am trăit ceea ce trăiţi fiecare într-o familie“.

„Înţeleg că lumea se împarte în două. Ce ar vrea lumea? Să apar să spun că am bătut-o? Eu nu am bătut-o şi a spus-o singură. Noi, acolo, am fost o familie, iar în lotul ăla, cu ele copii, cu noi «părinţi» şi restul de antrenori, am trăit ceea ce trăiţi fiecare într-o familie. Cu bune cu rele, făcute de ele, făcute de noi, fiecare dintre noi a trebuit să suporte acele privaţiuni“, a spus Mariana Bitang, la Antena 3.

„Mulţumim tuturor gimnastelor cu care am lucrat, pentru momentele minunate trăite împreună. Acum, evident că sunt momente în care fiecare am greşit, noi faţă de voi, şi ne cerem scuze. Aşteptăm şi scuzele voastre. E trist să te desparţi aşa de un sport pentru care ai pus tot sufletul“, a spus Mariana Bitang, cu lacrimi în ochi.

Ulterior, Mariana Bitang a subliniat că lacrimile ei nu vin neapărat din pricina cărţii publicate de Maria Olaru, ci s-au datorat reîntâlnirii cu gimnastele din platou şi retrăirii unor momente de glorie pentru gimnastica românească.

Mai multe