Marii câştigători de la Grammy 2018
Marea întrebare la cea de-a 60-a ceremonie de decernare a premiilor Grammy a fost – va câştiga vreun artist hip-hop Albumul anului? Nici vorbă, deoarece R&B a fost “vedeta serii”!
Bruno Mars a câştigat Albumul Anului, cu 24K Magic, şi Melodia Anului, cu That’s What I Like. De asemenea, Mars a plecat acasă şi cu Cea mai bună reprezentaţie R&B şi Cea mai bună melodie R&B, iar 24K Magic a fost premiat ca Best Engineered Album.
Primul Grammy pentru Cel mai bun videoclip a fost înmănat lui Kendrick Lamar, pentru Humble, care a mai câştigat şi Cel mai bun cântec rap şi Cea mai bună prestaţie rap. Lamar a câştigat şi premiul Cel mai bun album rap, despre care a spus: “Acesta este un premiu special, este definiţia adevărată a ceea ce înseamnă a fi artist”, a declarat acesta făcând referire la ceilalţi nominalizaţi, printre care s-a numărat şi Jay-Z.
Alessia Cara a câştigat Cel mai bun artist începător şi a declarat că şi-a repetat discursul de primire al unui Grammy încă din copilărie. “Nu mă aşteptam la aşa ceva! Nici măcar nu îmi pare real ceea ce mi se întâmplă. Probabil că îmi vor trebui vreo şapte ani ca să procesez totul...”, a declarat Alessia.
Ed Sheeran a fost nominalizat doar la două categorii, la care a şi câştigat, de altfel - Cel mai bun album vocal (pentru Divide) şi Cea mai bună prestaţie pop solo (pentru Shape of You).
Ceilalţi câştigători ai serii au fost - Chris Stapleton, pentru Cel mai bun album country, documentarul HBO The Defiant Ones, despre Dr. Dre şi Jimmy Iovine, pentru Cel mai bun Film muzical. La La Land, din 2016, a primit Cea mai bună compilaţie, pentru Visual Media. Cel mai bun album de comedie a fost al lui Dave Chappelle, iar Lisa Loeb a câştigat primul Grammy la categoria Cel mai bun album pentru copii, Feel What You Feel.
La categoria rock, regretatul Leonard Cohen a câştigat cu You Want It Darker, cel de-al 14-lea album al său şi ultimul, Cea mai bună prestaţie metal a fost a celor de la Mastodon (Sultan’s Curse), iar Foo Fighters au primit Cel mai bun cântec rock, pentru Run.
Iar Cea mai bună înregistrare dance a fost a celor de la LCD Soundsystem (pentru melodia Tonite), iar Cel mai bun album dance s-a dus la Kraftwerk (3-D The Catalogue).