Marile staruri de la Hollywood, şocate de moartea lui Robin Williams. Reacţiile lor aici!
Când un actor de geniu precum Robin Williams pleacă dintre noi înainte de vreme, se produce, evident, un adevărat cutremur printre colegii lui de breaslă. Actori, sportivi, cântăreţi, politicieni, toţi au fost impresionaţi de sfârşitul acestui mare artist şi au ţinut
Când un actor de geniu precum Robin Williams pleacă dintre noi înainte de vreme, se produce, evident, un adevărat cutremur printre colegii lui de breaslă. Actori, sportivi, cântăreţi, politicieni, toţi au fost impresionaţi de sfârşitul acestui mare artist şi au ţinut să-şi exprime tristeţea prin intermediul conturilor sociale. Iată doar câteva dintre prea multele reacţii!
Preşedintele american Barack Obama l-a descris pe Williams ca fiind "unic". "Robin Williams a fost aviator, doctor, geniu, dădacă, preşedinte, profesor, Peter Pan şi orice altceva. Dar a fost unic", a spus Obama, adăugând: "A venit în vieţile noastre ca un extraterestru şi a sfârşit prin a atinge orice element al spiritului uman. Ne-a făcut să râdem. Ne-a făcut să plângem. Le-a oferit gratuit şi cu generozitate talentul său nemăsurat celor care aveau nevoie mai mult - de la trupele noastre din străinătate la cei marginalizaţi de pe străzi".
Actorul Kevin Spacey, care a jucat alături de Williams în filmul "Shrink" (2009), a vorbit astfel despre prietenul său "care a făcut lumea să râdă şi să gândească": "Îmi voi aminti acest lucru şi îl voi onora. Un mare om, artist, prieten. Îmi va lipsi nemăsurat", a mai scris acesta.
Robin Williams made the world laugh & think. I will remember & honor that. A great man, artist and friend. I will miss him beyond measure. — Kevin Spacey (@KevinSpacey) August 12, 2014
Robin Williams made the world laugh & think. I will remember & honor that. A great man, artist and friend. I will miss him beyond measure.
— Kevin Spacey (@KevinSpacey) August 12, 2014
Actorul Steve Martin a scris, la rândul său: "Sunt extrem de şocat de pierderea lui Robin Williams, un caracter nobil, un mare talent, partener de actorie, suflet autentic."
Ben Stiller, actor de comedie din generaţia care a urmat celei din care a făcut parte Robin Williams, a spus că "un mesaj pe Twitter nu este suficient pentru a descrie talentul lui Williams".
Jeff Bridges, prezent luni seară la premiera newyorkeză a filmului "The Giver", a vorbit despre fostul lui partener din filmul "Regele pescar": "Sunt plin de emoţii contradictorii în această seară. Îmi e greu să mă aflu aici, din cauza acestor emoţii şi sentimente. Am pierdut un prieten drag, Robin Williams. Era un om atât de strălucitor. Sufletul meu este alături de familia lui în aceste momente".
"Robin, îmi pare atât de rău că Pământul nu a mai meritat să te aibă. Sper că vei găsi fericirea acolo unde ai plecat", a declarat şi actorul Jason Alexander.
"Odihneşte-te în pace, Robin Williams. Este o pierdere atât de mare. A plecat dintre noi, dar nu va fi uitat niciodată", a scris la rândul său, pe Twitter, actorul Morgan Freeman, iar Ringo Starr, fostul membru al trupei The Beatles, a adăugat: "La revedere şi Dumnezeu să te binecuvânteze, Robin Williams".
Actorul american Robin Williams a fost descoperit decedat, luni, la domiciliul său. Poliţia din Marin County, din statul american California, a informat într-un comunicat că un "individ de sex masculin, declarat mort la ora 12.02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California" şi că o cauză probabilă a decesului ar fi sinuciderea prin asfixiere.