Marina Voica, despre suferinţele vârstei şi faptul că n-are copii: "M-ar fi durut, m-ar fi ucis"

28 februarie 2019   News

Retrasă de ani buni la Breaza, cântăreaţa de origine basarabeană simte că nu mai are pofta de viaţă de odinioară.

Ne-am obişnuit s-o vedem mereu aranjată, mereu cochetă, mereu în plină vervă. De un timp, însă, a preferat liniştea căminului său. Într-un interviu sincer acordat celor de la Antena Stars, Marina Voica (82) a vorbit despre ce anume o face să stea mai mult retrasă.

"Deja nu-mi mai vine să mai plec, îmi vine să stau în casă. Dacă stau în casă o săptămână-două, mă gândesc: "Aoleu, toată lumea m-a uitat. S-a terminat, gata!" Nu-i nimic, sunt gata să primesc lovitura aceasta. Ce să fac, nu sunt prima şi nici ultima care o să părăsesc această scenă!".

Întrebată de reporterul Antena Stars ce anume o macină, artista a spus că: "nu vreau să spun, poate sănătatea mai bună. Nu mă simt prea bine, din păcate. Sunt fel de fel, din cauza vârstei probabil. Important este că stau bine cu capul, sunt coerentă. Am fost la medic, ştiu ce am şi mă adaptez. Mă adaptez pentru orice, vreau să fiu aşa cum mă ştie lumea."

E lucru ştiut că Marina Voica nu are copii, un rămas sensibil în sufletul său. "Aş fi fost o mamă nebună, fiindcă sunt şi exclusivistă. M-ar fi durut... Nu ştiu, nu-mi dau seama, dar aş fi fost o mamă care suferea. Văd pe toţi prietenii mei că nu-i sună, nu vin la ei atâta cât ar vrea. "S-a însurat, nu mă înţeleg cu noră-sa, sunt lăsată..." Câte şi câte cazuri... Eu aş fi suferit prea tare, dacă n-aş fi primit la fel, m-ar fi ucis chestia asta."

Despre starea sa, dar şi despre alte lucruri care o macină în ultima vreme, în înregistrarea de mai jos.

Mai multe