Martina Navratilova a învins cancerul
„A fost un şoc îngrozitor pentru mine. A fost 9/11-ele meu” a declarat fosta campionă de tenis despre felul în care a primit, în luna februarie, teribila veste potrivit căreia suferea de cancer mamar. O cunoscută a stilului de viaţă sănătos, Martina (53) a declarat că în acel moment a izbucnit în plâns şi că s-a simţit total neajutorată. "Ştiam că îmi controlez viaţa şi corpul. Apoi a venit acea veste şi brusc, parcă nu mai aveam niciun control asupra mea. Sunt o persoană sănătoasă. Am fost sănătoasă întreaga viaţă şi brusc aflu că am cancer. A crezut că e o glumă", a declarat ea pentru o revistă americană. Ambasador al sănătăţii şi al fitnesului, aceasta a ţinut să-şi facă "mea culpa" în legătură cu dezinteresul de care a dat dovadă în legătură cu analizele anuale bazându-se prea mult pe faptul că nu a suferit niciodată de vreo boală serioasă.
„A fost un şoc îngrozitor pentru mine. A fost 9/11-ele meu” a declarat fosta campionă de tenis despre felul în care a primit, în luna februarie, teribila veste potrivit căreia suferea de cancer mamar.
O cunoscută a stilului de viaţă sănătos, Martina (53) a declarat că în acel moment a izbucnit în plâns şi că s-a simţit total neajutorată. "Ştiam că îmi controlez viaţa şi corpul. Apoi a venit acea veste şi brusc, parcă nu mai aveam niciun control asupra mea. Sunt o persoană sănătoasă. Am fost sănătoasă întreaga viaţă şi brusc aflu că am cancer. A crezut că e o glumă", a declarat ea pentru o revistă americană. Ambasador al sănătăţii şi al fitnesului, aceasta a ţinut să-şi facă "mea culpa" în legătură cu dezinteresul de care a dat dovadă în legătură cu analizele anuale bazându-se prea mult pe faptul că nu a suferit niciodată de vreo boală serioasă.
"Vorbesc în fiecare lună în faţa a milioane de oameni pe care încerc să-i conving că sănătatea este cea mai importantă şi exact eu am dat dovadă de neglijenţă. Înainte mergeam în fiecare an la control, acum însă parcă nu am avut timp", povestea ea cu tristeţe la începutul primăverii. "Nu contează doar ce mănânci şi ce stil de viaţă ai, important este să-ţi faci şi analizele. Eu am avut noroc că prima mamogramă pe care am făcut-o după patru ani a depistat cancerul în fază incipientă. Aceasta a fost şansa mea", a completat sportiva.
Iniţial, Navratilova nu a dorit să facă publică această veste, dar şi-a dat seama că poate fi de ajutor mai multor oameni vorbind deschis despre trauma suferită, tratament şi despre felul în care se simte decât dacă păstrează liniştea. Ea a dat dovadă de şi mai mult curaj după ce a anunţat că va fi comentator al turneului de la Wimbledon deşi în acelaşi timp făcea cure susţinute de chimioterapie. Imediat după aflarea veştii, în februarie, Martina a fost supusă unei lumpectomii (intervenţie chirurgicală prin care i-au fost îndepărtate tumora şi o parte din ţesutul mamar) şi a început tratamentul cu raze. După turneul de la Wimbledon, în iunie, sportiva a anunţat că se simte mult mai bine şi că boala s-a retras complet.
Alături, încă de la aflarea veştii, i-a stat logodnica Julia Lemigova (37), o fostă Miss Universe
. Cele două au recunoscut anul trecut că au o relaţie, iar anul acesta s-au logodit. Înainte de Lemigova, Navratilova s-a iubit cu frumoasa Tony Layton şi a mai avut o aventură cu o fostă Miss Texas, Judy Nelson.
Originară din Cehoslovacia, Navratilova a câştigat 59 de titluri de Mare Şlem, dintre care nouă doar la Wimbledon.