Medicamentul minune al lui Cher: leac sau otravă?
Veştile tot mai alarmante despre starea de sănătate a cântăreţei au culminat cu zvonul că aceasta, în disperare de cauză, ar fi apelat la un tratament experimental cu puternice efecte adverse.
Cealaltă faţă a celebrităţii
De câţiva ani încoace, Cher duce o luptă pe viaţă şi pe moarte cu o boală numită mononucleoză infecţioasă, provocată de virusul Epstein-Barr – un virus despre care medicii spun că ar fi prezent în organismul a peste 90% dintre adulţi, fără a provoca mari daune. Transmiterea lui se face prin salivă, prin utilizarea aceleiaşi vesele, tacâmuri, prin sărut ori strănut, şi după infectare adultul resimte simptome asemănătoare unei răceli uşoare. După câteva săptămâni, bolnavul poate da semne de temperatură, mărirea ganglionilor limfatici şi angină, adică, în termeni medicali, mononucleoză infecţioasă. Din nou, o boală tratabilă, care doar în cazuri rare poate degenera grav şi poate duce la dezvoltarea unor forme rare de cancer, ca limfomul.
Vă mai amintiţi cum, prin 2010, Cher şi-a speriat fanii şi colaboratorii după ce s-a prăbuşit în culise, chiar înainte de-o reprezentaţie la Caesar’s Palace din Las Vegas? Ei bine, ceea ce atunci părea a fi doar o răceală puternică, însoţită de dureri de stomac, nu era decât faza iniţială a acestei boli care, în cazul lui Cher, a luat proporţii nebănuite. Practic, i-a afectat muşchii, rinichii şi inima, izolând-o în casă. Ba chiar, acum doi ani, a ajuns să aibă nevoie de un stimulator cardiac, după cum a confirmat chiar Liz Rosenberg, purtătoarea ei de cuvânt. Numai că, în timp ce presa tabloidă se pregătea să-i cânte prohodul, starul ar fi apelat la un tratament experimental cu celule stem folosit într-o clinică din Germania. Lucru care a făcut-o să călătorească des între Statele Unite şi Europa, căci americanii încă nu şi-au dat acordul pentru testarea lui, considerându-l extrem de invaziv.
Cher a ajuns la 70 de ani
De altfel, încă din 2010 unele surse povesteau pentru National Enquirer că diva încercase un tratament homeopatic experimental în Germania, pe care i-l sugerase vechea ei prietenă, Farrah Fawcett, în disperare de cauză – aceeaşi Farrah Fawcett răpusă în 2009 de un istovitor cancer la colon. Iar cel care a convins-o definitiv să apeleze la serviciile acestei clinici din Pădurea Neagră a fost chiar fiul ei, Elijah Blue Allman, care a fost vindecat de aceiaşi medici de cumplita boală Lyme.
Pentru Cher, acest tratament inovator s-a dovedit a fi unul salvator, chiar dacă acum trebuie să îndure neajunsurile lui: efecte negative vizibile la nivelul feţei, pe care cântăreaţa a ajustat-o estetic intens de-a lungul anilor şi care tocmai din această cauză e deosebit de afectată. Căci, ne pune în temă un medic din New York, via Globe, tratamentul cu celule stem e incompatibil cu substanţele folosite în chirurgia estetică, putând duce la inflamaţii şi la distorsionări ale părţilor modelate cu bisturiul.
Cum era de aşteptat, Liz Rosenberg a încercat să contracareze aceste informaţii, motivând că plecarea lui Cher în Europa se datorează unei vacanţe în sudul Franţei şi că, în cel mai scurt timp, fanii o vor vedea făcându-i campanie lui Hillary Clinton pe Coasta de Est. Ceva-ceva tot e adevărat în asta, căci artista e deosebit de activă pe Twitter, unde-şi exprimă dezaprobarea în termenii cei mai duri faţă de ideile promovate de Donald Trump. Dar oare e pregătită să iasă din nou în public şi să ducă greul unui turneu cot la cot cu Hillary?
foto: guliver/splash news