Meg Ryan, regizoare la 54 de ani! Cum arată actriţa, în urma presupuselor operaţii estetice

2 decembrie 2015   News

Este considerată una dintre reginele comediei americane. Acum, la 54 de ani, Meg Ryan îşi însuşeşte şi rolul de regizor, cu mult aşteptatul film “Ithaca”, cu Tom Hanks  în rol principal. Şi, de asemenea, este din nou ţinta criticilor referitoare la imaginea ei veşnic tânără, dar marcată şi reparată de intervenţii estetice, mai ales după pictorialul din revista Porter.

Meg Ryan a pozat în cadre alb-negru. Unii spun că pentru a estompa semnele tipice operaţiilor estetice

Meg Ryan iubeşte viaţa, iubeşte arta şi se iubeşte pe sine. Cea care a devenit cine e în prezent, în ciuda anilor acumulaţi. Pentru această actriţă de Hollywood, unde imaginea face aproape totul, vârsta de 54 de ani – proaspăt împlinită în noiembrie, este doar o cifră şi o marcă a experienţei sale de viaţă. “Iubesc vârsta pe care o am, îmi iubesc viaţa acum. Îmi pace persoana care am devenit, cine am evoluat. De-a lungul vieţii am fost foarte haotică, dar acum sunt împăcată. Şi asta vine cu timpul”, a mărturisit blonda plină de supleţe pentru revista Porter, căreia i-a oferit şi un pictorial alb-negru.

Actriţa s-a apucat de regie pentru prima oară şi pare că-i va ieşi!

Însă regizoarea nu este nici pe departe scutită de remarcile referitoare la aspectul ei vădit operat. Dacă trupul ei arată tânăr, neaşteptat de bine chiar, faţa poartă amprenta unor intervenţii estetice. Despre care, însă, a preferat să nu vorbească deloc. Mai pe şleau, a ocolit subiectul cu foarte multă isteţime, mai ales că şi pictorialul alb-negru a permis iluzia de tinereţe şi a ascuns urmele specifice operaţiilor estetice.

Meg Ryan, pe 29 octombrie. Ce credeţi, este operată estetic? Buzele ei par că spun că da...

“Sunt lucruri mai importante de discutat decât cum arată femeile şi cum îmbătrânesc. Ne blocăm în aceste conversaţii despre look, culoarea părului şi altele. E interesant şi amuzant pentru 5 minute, dar atât.” – o declaraţie interesantă, însă, despre actriţa din “When Harry Met Sally”, care de multe ori, în trecutul ei, a fost acuzată că a apelat la trucuri cosmetice – de la Botox, la liftinguri faciale, fillere pentru buze şi altele – penru a se menţine aparent tânără.

Să ne amintim apariţia sa din 2013 la Festivalul de Film de la Taormina, când zâmbetul ei a uluit în sensul negativ decât în cel pozitiv.

Meg Ryan la Taormina, când publicul a speculat că s-a operat estetic la faţă

FOTO Getty Images, Porter

Mai multe