Mel Gibson, fericit în compania mai tinerei sale iubite

7 septembrie 2015   News

La sfârşitul lunii august, Mel Gibson a fost anchetat pe baza unor informaţii potrivit cărora actorul ar fi agresat fizic şi verbal o jurnalistă care l-a fotografiat în compania noii sale iubite. Însă, acum cazul s-a soluţionat, jurnalista respectivă renunţând la acuze, aşa că Mel Gibson are toate motivele să zâmbească.

Actorul în vârstă de 59 de ani îşi trăieşte din nou adolescenţa. Este îndrăgostit de o femeie mult mai tânără decât el şi-şi petrece timpul doar în compania ei. Sâmbătă, perechea de îndrăgostiţi a fost văzută în timp ce lua cina în Sydney, Australia.

Actorul şi iubita lui în vârstă de 24 de ani erau extrem de fericiţi, şi chiar le-au zâmbit paparazzilor, semn că nu-şi mai ascund relaţia.

Îmbrăcat lejer, cu o pereche de blugi şi o geacă neagră, Mel Gibson s-a comportat ca un adevărat gentleman la ieşirea din restaurant, deschizându-i portiera iubitei sale, Rosalind Ross.

Mai multe