Melania, regina serii la balul de dinaintea învestirii lui Donald Trump

20 ianuarie 2017   News

Noul preşedinte american, Donald Trump şi soţia sa, Melania, şi-au început, aseară, în forţă, festivităţile care precedă învestirea acestuia la Casa Albă.

Vicepreşedintele Mike Pence şi soţia sa, alături de soţii Trump

Melania a purtat o rochie Reem Acra

După ce aceştia au fost prezenţi la un concert care a avut loc la Lincoln Memorial din Washington D.C., cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite şi Prima Doamnă au îmbrăcat hainele de gală pentru un dineu caritabil organizat de Indiana Society în capitala Statelor Unite.

Dacă preşedintele în vârstă de 70 de ani a purtat un smoking un pic mai larg şi demodat pentru această cină de gală, soţia lui a fost o apariţie mai glamouroasă, afişând o rochie lungă, mulată pe corp şi cu paiete aurii, creaţie Reem Acra.

În vârstă de 46 de ani, Melania a impresionat în primul rând prin silueta ei suplă, de manechin, atunci când a apărut alături de soţul ei pe scenă.

Donald Trump a ţinut un discurs la balul caritabil de aseară

Alături de managerul de campanie Kellyanne Conway

Cei doi au fost prezentaţi invitaţilor de vice-preşedintele Mike Pence şi de soţia acestuia, Karen Pence, ambii purtând ţinute de bal, iar din mulţime au fost aplaudaţi şi de fiicele preşedintelui, Ivanka şi Tiffany. Evident, Trump nu a uitat să menţioneze pe fiecare dintre cei cinci copii ai săi şi să le mulţumească public pentru sprijinul din campania electorală.

Fostul afacerist nu a uitat să mulţumească şi altei femei speciale din viaţa lui, managerului de campanie Kellyanne Conway, pe care a invitat-o pe scenă, alături de el.

Foto: Getty Images

Mai multe