VIDEO Melania și Donald Trump, cei mai mândri părinți la absolvirea fiului lor, Barron

20 mai 2024   News

Recent, fostul președinte a dezvăluit că cel mai mic copil al său intenționează să urmeze o facultate.

Barron Trump a terminat liceul! Fiul fostului președinte Donald Trump și al fostei Prime Doamne Melania Trump și-a sărbătorit absolvirea Academiei Oxbridge din West Palm Beach, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, 17 mai.

Fostul cuplu prezidențial a arătat ca orice altă familie obișnuită la ceremonia fiului lor. Lor li s-a alăturat la acest eveniment important din viața lui Barron tatăl Melaniei, domnul Viktor Knavs. Barron Trump a fost fotografiat urcând pe scenă, ridicându-și diploma, în timp ce părinții săi stăteau în tribune alături de ceilalți participanți.

Potrivit „The Palm Beach Post”, Barron Trump a frecventat Academia Oxbridge de când s-a mutat în Palm Beach, după ce tatăl său a părăsit Casa Albă. Aceasta este descrisă ca fiind o "școală pregătitoare de colegiu de top, independentă, co-educațională".

Acest fericit eveniment de familie vine la patru luni de la moartea mamei Melaniei, Amalija Knavs, care a făcut-o pe Melania să se retragă din prim-plan, fiind mai mereu tristă și melancolică. Abia recent, la câteva luni de la acel incident tragic, fosta Primă Doamnă și-a recăpătat zâmbetul pe fondul marilor realizări ale unicului său fiu. Și, desigur, pe fondul implicării sale în campania prezidențială a soțului său.

De data aceasta, Melania Trump a purtat un sacou Dior albastru marin, o fustă albă Michael Kors și o pălărie Gucci - un look estival tipic regiunilor de coastă americane.

În timpul unui interviu acordat în luna mai la Talk Radio 1210 WPHT Kayal and Company, Donald Trump  a confirmat că Barron "va merge la facultate", menționând atunci că "multe dintre aceste alegeri pentru facultăți se schimbă din cauza a ceea ce se întâmplă la facultăți în ultimele luni".

Omul de afaceri, care a ocupat Biroul Oval din 2017 până în 2021, a dezvăluit, de asemenea, că Barron "a fost un elev foarte bun" și că "îi place politica". Fostul președinte a spus: "Este destul de amuzant. Uneori îmi spune: "Tată, asta trebuie să faci"".

O sursă a declarat anterior pentru „People” că Melania "va fi cu ochii pe Barron, așa cum a făcut-o în primii și ultimii ani de școală", adăugând: "El este lumea ei. Ea este mândră de el și este principala persoană care ia decizii cu privire la Barron și la viitorul său".

FOTO: Profimedia

Mai multe