Melanie Brown a rămas fără bani şi cere ajutorul foştilor iubiţi: „Chiar dacă voi căuta noi oportunităţi, anticipez că va fi dificil să muncesc în industria divertismentului în această perioadă"

23 ianuarie 2021   News

Pentru fosta Scary Spice, 2020 n-a fost cu siguranţă un an bun. Financiar vorbind, pandemia a lovit-o ca pe mulţi alţii, în moalele contului bancar.

Sărăcită de situaţia mondială actu­ală şi nu numai, vedeta în vârstă de 45 de ani a ajuns la mila foştilor ei iubiţi, cel mai recent implorându-l pe actorul Eddie Murphy să o ajute mai con­sistent cu întreţinerea fiicei lor, Angel (13). Ve­deta care, nu demult, spunea că a rămas cu doar 2.000 de dolari în conturi după divorţul ei de al doilea soţ, producătorul muzical Ste­phen Belafonte, a mai primit o lovitură în luna septembrie. Instanţa la care s-a judecat divorţul ei o somează să-i plătească cheltuie­lile judecătoreşti fostului soţ, unele în valoare de 700.000 de dolari. „Nu am posibilitatea să plătesc o astfel de sumă exorbitantă“, a fost răspunsul ei către forul judecătoresc, cerând diminuarea datoriei, altfel ea va trebui să-şi declare falimentul. Mai mult, situaţia financi­ară precară o împiedică pe Melanie să lupte pentru custodia totală a mezinei sale, Madi­son (9), fiica din mariajul cu Belafonte, care rămâne, deocamdată, în grija tatălui său.

Mel B a ajuns, aşadar, într-o situaţie dis­perată, în ciuda faptului că, în 2019, aceasta a câştigat 5 milioane de pe urma reuniunii trupei Spice Girls. Melanie spune că venituri­le ei s-au redus simţitor în 2020, când aceasta n-a mai lucrat din cauza restricţiilor impuse de pandemie. Cheltuielile, în schimb, au rămas la acelaşi nivel ridicat, extravagant chiar. Vreţi exemple? Avem 15.000 de dolari pe lună pen­sie alimentară fostului soţ, Stephen Belafonte, şi 7.300 de dolari pentru fiica lor, Madison, pe lângă cheltuieli judecătoreşti şi taxe şi impo­zite, care se ridică la totalul ameţitor de 2,5 milioane de dolari.

„Chiar dacă voi căuta noi oportunităţi de muncă în 2021, anticipez că va fi dificil să muncesc în industria divertismentului în această perioadă fără precedent“, adaugă Melanie în cererea făcută curţii, de micşorare a taxelor judecătoreşti pe care trebuie să le plătească. În plus, pentru a economisi bani, Melanie s-a văzut nevoită să se mute împre­ună cu fiicele mai mari, Phoenix şi Angel, în casa mamei sale din Leeds-ul natal, Anglia. Iar Eddie Murphy, tatăl lui Angel, ar putea fi colacul de salvare al vedetei, care i-a cerut fostului iubit să plătească o pensie alimentară mai mare pentru fiica lor, actualmente aceasta fiind de aproape 40.000 de dolari/lună.

Melanie şi Eddie au avut o relaţie în 2006, în urma căreia britanica a rămas rapid însăr­cinată. Murphy, care mai are alţi nouă copii, a refuzat, la început, s-o recunoască pe micuţa Angel, dar s-a văzut nevoit s-o facă atunci când testul de paternitate a confirmat acest lucru. Dar, cu toate că relaţia dintre cei doi s-a îmbunătăţit între timp, actorul a declarat că n-are de gând să fie mai generos cu Brown. Ceea ce poate însemna un singur lucru pen­tru Melanie: alte lupte în instanţă începând cu anul nou.

Mai multe