Meniu de regină. Iată ce mănâncă şi ce bea Elisabeta a II-a a Marii Britanii în fiecare zi!

2 martie 2017   News

În timp ce ne imaginăm că Regina Marii Britanii se bucură de mese rafinate şi de preparate sofisticate în fiecare zi, se pare că lucrurile nu stau tocmai aşa. Conform The Thelegraph, de două ori pe săptămână bucătarul şef al casei regale, Mark Flanagan, îi oferă reginei un întreg meniu cu sugestii de preparate, Majestatea Sa dându-şi acordul asupra unora dintre bunătăţi sau, pur şi simplu, scoţând de pe listă preparatele care îi displac. Odată ce un preparat a primit aprobarea, cheful bucătar se ocupă de prepararea lui cu produse bio, din fermele deţinute de regină.

Majestatea Sa în vizită la o fabrică de bere în 2002.

Cu toate că poate degusta orice îi pofteşte inima, Darren McGrady, un fost bucătar în bucătăria reginei, a declarat că Elisabeta nu este o gurmandă. " Regina mănâncă pentru a trăi, spre deosebire de Prinţul Philip căruia îi placea la nebunie să mănânce şi să vorbească despre mâncare toată ziua." "Atunci când regina ia cina de una singură, este foarte disciplinată. Regula este una simplă - produse fără amidon.", a mai adăugat McGrady.

Dacă aruncăm o privire asupra unei zi tipice din viaţa Elisabetei în materie de mâncare, de la ceaiul pe care îl bea şi biscuiţii pe care îi mănâncă la micul dejun, la prânzurile sale slabe în carbohidraţi, la paharul său de şampanie din fiecare seară şi la dragostea pentru ciocolată, iată un meniu special de regină!

Elisabeta la un magazin de pâine în Irlanda.

Să decizi ce vrei să mănânci poate fi greu pentru o regalitate. Din fericire, Majestatea Sa are o întreagă echipă care îi stă la dispoziţie pentru a o ajuta să-şi aleagă meniul - chiar şi atunci când îşi face cumpărăturile de la Waitrose. Să vedem, aşadar, ce mănâncă Elisabeta a II-a a Marii Britanii în fiecare zi!

Mic dejun

Regina îşi începe ziua cu ceai şi biscuiţi. Ea bea în fiecare zi o ceaşcă plină cu ceai Earl Grey, fără zahăr sau lapte, alături de câţiva biscuiţi, conform publicaţiei BT. Apoi terece la micul dejun care include cereale, dar şi fructe. Regina este fană a cerealelor Special K, cu fulgi de ovăz. Cu toate acestea, îi place ca porţia sa de cereale să vină direct de la compania Tupperware, pentru că ştie că aici sunt produse proaspete. Uneori optează pentru pâine prăjită şi marmeladă, gemul servit de ea fiind distribuit de  Wilkin & Sons.

Prinţul Philip, Mary Mc Aleese, Regina Elisabeta a II-a şi Martin Mc Aleese la ceai în 2011.

După caz, în unele zile se bucură de o porţie de somon afumat cu ouă omletă şi trufe. Dar şi în acest caz Elisabeta are gusturi mai interesante, căci, potrivit The Guradian, preferă ouăle de culoare maro.

Prânz

Înainte de masa de prânz, ea se bucură de un gin Dubonnet (un aperitiv dulce pe bază de vin), cu o felie de lămâie şi multă gheaţă. Masa de prânz este simplă şi conţine peşte şi legume.  Fostul Bucătar regal Darren McGrady a spus că îi place să mănânce un anumit tip de peşte, la care adaugă spanac şi dovlecei, perparate pe grătar. În alte zile, regina alege pui la grătar cu salată. "Are o regulă strictă atunci când mănâncă singură - meniul să nu includă cartofi, orez sau paste", a mai declarat McGrady.

Elisabeta a II-a la o pescărie în 2011.

Gustarea de după-amiază

Un alt ritual al reginei este ceaiul din fiecare după-amiază. Ea serveşte un sandwich cu somon afumat, ouă şi maioneză, sau şuncă şi muştar, precum şi sandwich cu gem, tăiat sun forma unui rotund de mărimea unui ban englezesc. De asemenea, aici se adaugă şi biscuiţi şi prăjiturele, favoritele sale fiind cele cu miere şi cu smântână, ghimbir, fructe, dar şi tortul cu biscuiţi pe care Kate şi William l-au servit la nunta lor.

Regina la o expoziţie de torturi în 2012.

Cină

Pentru cină, regina alege întotdeauna file de vită sau carne de vânat, fazan, sau somon, toate provenind de la fermele din Sandringham şi Balmoral. Carnea este transformată în friptură scoţiană şi este servită cu un sos de ciuperci, smântână şi whisky.

Elisabeta la o cină oficială în 2014.

În timp ce foştii bucătari nu au menţionat condimentele folosite, se pare că brandurile Lea & Perrins, sosul HP, şi ketchup-ul Heinz, toate deţin mandate regale. În ceea ce priveşte desertul, acesta include căpşuni de la Balmoral sau pierdici albe din serele de la Castelul Windsor.

Desert

Regina vizitează o fabrică de ciocolată.

Regina adoră ciocolata, indiferent dacă este un brand de lux, sau unu pe care îl găseşti în toate magazinele alimentare. Charbonnel et Walker, Bendicks şi Prestat deţin toate mandate regale, dar brandurile din supermarket precum Cadbury şi Nestle pot fi găsite şi ele în gospodăria regală. Împreună cu tortul de biscuiţi cu ciocolată, care este unul dintre favoritele ei, Majestatea Sa iubeşte, de asemenea, mousse-ul de ciocolată şi tortul tradiţional cu ganache de ciocolată.

Elisabeta şi Preşedintele german Joachim Gauck ciocnesc un pahar de şampanie.

Nu în ultimul rând, ziua unei regine se termină cu un pahar de şampanie.

Foto: Getty Images

Mai multe