Mesaj-şoc în Coreea de Nord: "Kim Jong-un, fiu de căţea. Oamenii mor de foame din cauza ta”

10 ianuarie 2022   News

Pentru prima dată în istoria dictaturii de la Phenian, nord-coreenii dau semne vizibile de revoltă. Iată ce măsuri extreme au luat autorităţile.

Într-o ţară cu sistem închis, precum Coreea de Nord, nimeni nu face nimic la voia întâmplării. Totul este perfect ordonat şi controlat de un aparat de stat în care ideea de autocraţie a fost dusă la extrem. Astfel că un mesaj subversiv, precum cel scris recent cu graffiti pe zidul unei clădiri, face ca întreg sistemul de securitate să intre în alertă maximă.

Ca niciodată până acum, un mesaj scrijelit pe peretele exterior al unui apartament dintr-o zonă relativ luxoasă a scandalizat întreaga elită comunistă, destinatarul fiind însuşi liderul de la Phenian, căruia autorul i-a adresat cea mai mare jignire: "Kim Jong-un, fiu de căţea. Oamenii mor de foame din cauza ta”.

Apărut înainte de Crăciun, pe 22 decembrie, mesajul a fost curăţat rapid de pe pereţi de către oficialii locali, iar poliţia lucrează pentru a da de urma autorului. Iar măsurile luate sunt extreme! Oficialii nord-coreeni cer mostre de scris de mână de la miile de locuitori din capitala Phenian. Totodată, autorităţile au la dispoziţie imagini video filmate de miile de camere de supraveghere instalate în tot oraşul din ordinul direct al lui Kim Jong-un.

Vinovatul, care nu face decât să dea glas populaţiei sărăcite, care a atins un nou prag al subzistenţei după penuria de alimente, riscă ani grei într-un lagăr de muncă, dacă nu cumva chiar moartea, pentru îndrăzneala de-a critica conducerea. Protestele împotriva lui Kim Jong-un sunt extrem de rare şi aproape nemaiauzite în capitala Phenian, unde doar elita are voie să trăiască. Ultimul caz înregistrat a fost în martie 2018, când un colonel a fost executat public după ce a scris sloganuri pe Casa de Cultură.

FOTO: Profimedia

Mai multe